21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEducație remedială în 20 de localități

Educație remedială în 20 de localități

Salvați Copiii intensifică programul de recuperare educațională a copiilor vulnerabili, al căror drept la educație a fost suspendat în perioada carantinei sociale, când nu au avut acces egal și nediscriminatoriu la școala online. Astfel, începând de miercuri, 1 iulie, 4.600 de copii aflați în evidența organizației vor fi incluși în 127 de clase de educație remedială din 20 de localități, cu respectarea tuturor normelor de protecție și distanțare socială.

Echipele Salvați Copiii vor asigura recuperarea decalajelor cauzate de lipsa accesului sau de accesul redus/slab calitativ la clasele desfășurate online în perioada restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, astfel:

  • 100 de grupe pentru programul Școală după școală, unde vor fi integrați copiii de vârstă școlară din comunități/familii vulnerabile care au fost marginalizați suplimentar în cele trei luni de carantină;
  • 27 de grupe pentru Grădinița estivală, unde vor fi integrați copiii din ciclul preșcolar, care au fost scoși în afara oricărui program educațional la care copiii din medii sociale stabile au avut acces garantat, cu prioritate cei care urmează să frecventeze clasa pregătitoare în noul an școlar.

Craiova, printre orașele unde vor exista astfel de clase

Clasele vor fi deschise, într-o primă etapă, începând cu 1 iulie, în școli din București, Constanța, Craiova, Iași, Lupeni, Mangalia, Negrești, Petrila, Reșița, Suceava, Timișoara, Târgu Mureș și Târgoviște.

Douăzeci de  grupe vor fi deschise, începând din 1 iulie, în rural: în localitățile Prejmer și Viștea de jos, din județul Brașov și în localitățile Bahnea și  Idiciu, din județul Mureș.

În total, 4.600 de copii aflați în evidența echipelor Salvați Copiii România vor beneficia de integrare școlară și program intensiv și personalizat de recuperare educațională în perioada verii.

Totodată, pentru că acești copii au resimțit acut abandonarea de către sistemul de educație, psiho-pedagogii organizației au creat instrumente specifice de suport psihologic și de remediere a sentimentelor negative acumulate.

150 de cadre didactice, psihologi și asistenți sociali ai organizației se vor implica în organizarea și susținerea activităților de vară.

Activitățile vor include în principal:

  • Pregătire școlară remedială în vederea depășirii carențelor educaționale din cauza neparticipării școlare;
  • Educație pentru sănătate, respectarea normelor de igienă, mai ales în cotextul cauzat de pandemie Covid-19;
  • TIC – instruirea copiilor în utilizarea tehnologiei moderne;
  • Educație nonformală, învățare prin joc și, împreună cu parteneri abilitați, derularea de experimente științifice, educație financiară, etc.
  • Ieșiri în aer liber, mici drumeții.

În acest sens, Salvați Copiii își asumă atât obligația de a obține consimțământul informat al părinților și copiilor, de a asigura resursele umane și materiale necesare pentru desfășurarea activităților, cât și obligația de a respecta restricțiile și normele în vigoare cu privire la asigurarea condițiilor de igienă și de supraveghere epidemiologică în cursul derulării activităților școlare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS