6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCondiții noi pentru admiterea la Universitatea din Craiova

Condiții noi pentru admiterea la Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova a repartizat cifra de școlarizare pentru admitere la studii de licență și master în anul universitar 2020-2021. Spre deosebire de anul trecut, la licență a mai scăzut numărul locurilor la buget și a crescut numărul locurilor la taxă. Cele mai multe locuri finanțate de la buget sunt la Facultatea de Drept, pentru specializarea Drept fiind alocate 167 de locuri, și la Facultatea de Științe, la domeniul Informatică fiind 130 de locuri. În rest, facultățile au alocat pentru fiecare specializare cifre de școlarizare între 22 și 87 de locuri.

Sunt noutăți și în ceea ce privește condițiile de admitere. Două dintre facultăți renunță la examen. Rămân concursurile de selecție doar la unele specializări vocaționale și se vor desfășura on-line.

Locuri la programele de licență și calendarul înscrierile

Pentru anul universitar 2020-2021, Universitatea din Craiova pune la dispoziția absolvenților de liceu 2.860 de locuri la licență – buget, față de 2.900 de locuri cât au fost anul trecut. Crește, în schimb, numărul locurilor la taxă – 2.720 față de 2.692 cât erau anul trecut. A scăzut și numărul locurilor pentru romi – de la 28 de locuri, anul trecut, la 20 de locuri pentru această sesiune. La categoria locuri speciale se menține oferta pentru absolvenții de liceu din mediul rural, care au 91 de locuri, și 190 de locuri pentru domeniile de dezvoltare economică prioritară.

Înscrierile pentru licență vor debuta pe 1 iulie la Facultatea de Teologie. Pe 6 iulie va începe admiterea la Facultatea de Științe, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Științe Sociale, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Agronomie și Facultatea de Horticultură.

Pe 7 iulie vor începe înscrierile la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor , iar pe 9 iulie vor debuta înscrierile la Facultatea de Drept și la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică. Pe 13 iulie vor începe înscrierile și la Facultatea de Litere.

Facultatea de Automatică și Facultatea de Educație Fizică renunță la probele speciale

Pentru această sesiune, Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică renunță la examenul scris la Matematică pe care îl susțineau în fiecare an absolvenții de liceu care optau pentru specializarea Calculatoare. Selecția din sesiunea de admitere din această vară se va face ținând cont de media examenului de bacalaureat. Pentru departajare, în caz de baraj, primul criteriu va fi nota la proba de Matematică, obţinută la examenul de bacalaureat, iar al doilea criteriu va fi nota la disciplina la alegere a profilului obţinută tot la examenul de bacalaureat.

Nici la Facultatea de Educație Fizică și Sport nu se mai susțin anul acesta probe fizice pentru admitere la domeniul sportiv. Preselecția se va face pe baza unei scrisori de intenție, care va fi eliminatorie, și a mediei de la examenul de bacalaureat.

Specializările la care se va organiza concurs on-line

Pentru admiterea din acest an, mai sunt specializări care păstrează însă concursul de selecție. În condițiile actuale de pandemie, probele se vor susține on-line. Acestea se vor desfășura pentru specializările Muzică, Intrepretare muzică instrumente, Artele spectacolului, Cinematografie și media de la Facultatea de Litere.

Pentru specializarea Științe ale Educației, tot din cadrul Facultății de Litere, proba eliminatorie va consta într-un eseu motivațional depus la dosarul de admitere. Acesta va fi evaluat cu admis/respins. Media de admitere va fi media examenului de bacalaureat. Și la Facultatea de Teologie se vor susține concursuri on-line pentru specializările Teologie și Arte vizuale.

Specializările cu cele mai multe locuri la buget

În ceea ce privește repartizarea locurilor la buget pentru programele de licență din cadrul celor 12 facultăți, specializarea cu cele mai multe locuri la buget este Drept. Au fost alocate 167 de locuri. Aceasta este urmată de specializarea Informatică de la Facultatea de Științe, la care sunt 130 de locuri la buget. Urmează Facultatea de Mecanică, care are la specializarea Autovehicule rutiere 87 de locuri la buget.

La Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, cele mai multe locuri la buget, respectiv 80, sunt la specializarea Automatică şi informatică aplicată, urmată de specializarea Calculatoare în limba engleză, cu 66 de locuri, și specializarea Calculatoare, cu 65 de locuri bugetate.

La Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, pe primul loc este specializarea Finanțe Bănci, cu 74 de locuri, apoi Contabilitate și Informatică de Gestiune, cu 67 de locuri, și Management, cu 50 de locuri. La Facultatea de Litere, cele mai multe locuri la buget sunt la Limba și literatura română – O limbă și literatura modernă (engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă), unde sunt 60 de locuri.

Admiterea la master cu probe ce vor consta în eseuri sau scrisori de intenție

Tot în luna iulie, în paralel cu înscrierile la programele de licență vor fi și înscrierile la master. În acest an, la master, Universitatea din Craiova scoate la concurs 1.720 de locuri la buget, la care se adaugă cinci locuri pentru romi, 139 de locuri pentru domeniile prioritare de dezvoltare, și 50 de locuri la master didactic. La taxă, pentru master sunt 1.658 de locuri. Concursurile de admitere la programele de master vor consta în scrisori de intenție sau eseuri motivaționale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS