22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi modificări pentru evaluarea națională

Noi modificări pentru evaluarea națională

Elevii de clasa a VIII-a vor susține probele evaluării naționale în perioada 15 -17 iunie. Conform ultimelor modificări, vor putea susține evaluarea și elevii aflați în izolare, dar și cei care sunt confirmați cu noul coronavirus. De asemenea, contestațiile vor putea fi transmise on-line.

Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII) – anul școlar 2019-2020 – a fost actualizată în raport cu măsurile impuse de contextul pandemic COVID-19. Una dintre modificări prevede că elevii aflați în izolare sau confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă sau probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a evaluării naționale. Supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent, cadru didactic de altă specialitate decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susține proba.

Contestații on-line


O altă modificare prevede că, în cazul contestațiilor, acestea pot fi depuse sau transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează, depun şi transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Depunerea/transmiterea contestațiilor se va realiza pe 22 iunie, între orele 16.00 – 19.00, și pe data de 23 iunie, între orele 8.00 – 12.00.

Elevii se vor înscrie la evaluare în perioada 2-5 iunie

Conform calendarului, înscrierile pentru susținerea evaluării naționale se vor face în perioada 2-5 iunie. Prima probă scrisă va fi pe 15 iunie, la limba și literatura română. Pe 17 iunie, elevii vor susține proba la matematică. Primele rezultate se vor afișa pe 22 iunie, iar rezultatele finale pe 27 iunie. Media la evaluarea națională va reprezenta 80% din media de admitere la liceu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS