10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUMF Craiova va testa posibilii candidați, în sistem on-line

UMF Craiova va testa posibilii candidați, în sistem on-line

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Craiova a stabilit datele pentru examenele de admitere din acest an. În luna mai, candidații care doresc să își verifice cunoștințele pot susține și o simulare a examenului, pentru care înscrierile se vor face în perioada 22 – 27 mai. Simularea se va derula on-line. De altfel și înscrierile se vor face tot on-line, inclusiv pentru concursul de admitere.

Concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie se va organiza spre sfârșitul lunii iulie. Astfel, la programul de studii Medicină cu durata de șase ani, proba scrisă va fi pe 26 iulie 2020. La programele de studii Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare, Radiologie şi Imagistică, Tehnică Dentară, concursul va fi pe 28 iulie 2020.

Pentru examenul de admitere, reprezentanții universității anunță că înscrierea se va face on-line, în perioada 13-19 iulie 2020. Pentru acest an nu au fost anunțate deocamdată locurile disponibile pentru fiecare program de studiu.

Simulare on-line pentru potențialii candidați


Și în acest an, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova organizează testarea cunoștintelor potențialilor candidaţi la concursul de admitere în sesiunea iulie 2020. Testarea se dă la disciplinele de concurs pentru admiterea la programele de studii Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală, Tehnică Dentară şi Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, Radiologie şi Imagistică.

Aceasta se va derula pe 31 mai, în sistem on-line, anunță reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie Craiova. Înscrierea se va face tot în sistem on-line, în perioada 22 – 27 mai 2020. Taxa de înscriere pentru participarea la această testare este în cuantum de 50 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS