19.4 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMonica Sună: Profesorii din Dolj au pregătit teste-antrenament, care sunt pe site-ul Inspectoratului Școlar

Monica Sună: Profesorii din Dolj au pregătit teste-antrenament, care sunt pe site-ul Inspectoratului Școlar

Inspectorul școlar general, Monica Leontina Sună, a anunțat că pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, elevii și profesorii vor putea găsi mai multe teste-antrenament pentru examenele naționale. Potrivit inspectorului școlar general, aceste teste au fost pregătite și trimise de cadre didactice din județul Dolj. În ceea ce privește revenirea elevilor la școală în luna iunie, inspectorul școlar general a precizat că orele din perioada respectivă vor fi de fapt ca o pregătire suplimentară pentru examene.

Testele antrenament pentru pregătirea elevilor din Dolj în vederea susținerii examenelor naționale se vor regăsi la secțiuni destinate fiecărei discipline de studiu. Aceste teste sunt funcționale și vizibile începând de ieri, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

„Pe pagina principală a Inspectoratului Școlar Județean Dolj, o să fie grupate toate link-urile și toate materialele, elaborate de colegii noștri din școli pentru pregătirea examenelor naționale. Am centralizat aceste materiale ca să ajungă la toate cadrele didactice și să împărtășim exemple de bună practică. De exemplu, cei de la Colegiul Național ”Frații Buzești” din Craiova au elaborat un anumit test la matematică. Acest test este pus la rubrica blogul profesorilor de matematică din județul Dolj ca să îl poată folosi toată lumea. Avem postate teste pe toate disciplinele de examen, atât pentru evaluarea națională, cât și pentru bacalaureat“, a spus inspectorul școlar general Monica Leontina Sună.

Poate trimite teste orice cadru didactic care vrea să sprijine elevii


În perioada în care sunt suspendate cursurile sunt așteptate în continuare și transmiterea de noi materiale didactice care să vină în sprijinul pregătirii examenelor naționale, dar și pentru celelalte discipline de studiu.

„Aceste teste antrenament pot fi elaborate de orice cadru didactic care consideră că poate veni în sprijinul copiilor și al profesorilor, pentru a fi folosite ca resurse educaționale deschise. Toate testele care sunt postate trebuie să aibă și bareme de corectare. Vom posta materiale pentru toate disciplinele, nu numai pentru cele de examen. Cuvântul după care trebuie să ne ghidăm în perioada asta este echilibru. Trebuie să lucrăm ținând cont de particularitățile de vârstă ale copiilor și să nu ajungem să-i extenuăm“, a mai spus inspectorul școlar general, Monica Leontina Sună. De asemenea, pe site-ul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, elevii pot găsi bibliografia și materiale suport pentru evaluarea națională și bacalaureat.


În luna iunie va fi doar o pregătire suplimentară a elevilor


În ceea privește revenirea elevilor care susțin examene naționale la școală, în perioada 2-12 iunie, inspectorul școlar general a precizat că aceștia vor reveni pentru a urma ore de pregătire suplimentară, așa cum se proceda și înainte de suspendarea cursurilor. Rămâne să se stabilească exact câte ore vor sta elevii la școală.

„Revenirea la școală se va face în condiții de maximă siguranță a sănătății copiilor. Între 2 și 12 iunie, vor reveni în unitățile școlare doar acei copii care vor pregătire suplimentară pentru examene și sunt apți pentru acest lucru. Nu se vor pune absențe. Elevii care vin la pregătire vor avea până atunci situația școlară încheiată. Se va stabili care va fi durata pregătirii“, a mai precizat inspectorul școlar general Monica Sună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS