22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEcologizare la Podari cu voluntari din cinci ţări

Ecologizare la Podari cu voluntari din cinci ţări

-

Voluntari din Italia, Spania, Germania, Austria, Franţa dar şi de la noi din țară au ecologizat ieri de dimineaţă mai multe spaţii din comuna Podari, inclusiv în satul de vacanţă. Acţiunea derulată sub titlul Eco-Gow fost organizată de Asociaţia Comunități pentru Tineret în parteneriat cu Primăria Podari. Obiectivul evenimentului a fost de a colecta pe o suprafaţă de 20.000 mp deşeurile si resturile menajere. Voluntarii au pus în saci de la resturi de plastic, ambalaje până la scutece pentru copii.

„Gunoaiele provin de la cetăţeni care locuiesc în Podari dar şi de la cei care tranzitează comuna. Prin această acţine ne dorim să promovăm cetăţenia activă în rândul tinerilor. Şi vom continua să organizăm astfel de evenimente. În primăvară vom face chiar o acţiune de plantare de pomi tot pentru a avea un mediu curat”, a spus Aurel Gheorghiţă, administratorul comunei Podari.

Organizatorii evenimentului de ecologizare au spus că îşi doresc ca pe viitor, tinerii să acţioneze când văd deşueri aruncate.


„Evenimentul este organizat în cadrul proiectului European Youth Opportunity Unlocker (E-YOU) –proiect co-finantat de catre Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) prin programul “Corpul European Solidaritate”. În cadrul evenimentului, voluntarii proiectului E-YOU și tineri locali s-au implicat în ecologizarea zonelor din comuna Podari pe unde sunt resturi menajere. Prin acestă actiune, noi ne dorim să încurajăm tinerii să acționeze în mod responsabil față de mediu ori de câte ori întâlnesc situații în care deșeurile au fost depozitate în mod necorespunzător, „, a spus Marius Iovu, preşedinte Asociaţia Comunităţi pentru Tineret.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS