19 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăEducatieElevii cu performanţe sportive de la Leu nu au voie la antrenamente pe terenul şcolii

Elevii cu performanţe sportive de la Leu nu au voie la antrenamente pe terenul şcolii

Situaţie hilară la Şcoala Leu, din judeţul Dolj. Elevii care au performanţe sportive nu mai au acces pe terenul sintetic al şcolii, unde se antrenau după ore, din ordinul managerului. Interdicţia a fost pusă în aplicare de miercuri. Baza sportivă stă închisă, iar copiii au ajuns să facă antrenamente pe aleea de acces în şcoală. Potrivit profesorului, antrenorii au fost goniţi şi din zona respectivă.

Elevii Şcolii gimnaziale „Nica Barbu Locusteanu“ din Leu au ajuns să facă antrenamentele pentru competiţiile sportive pe aleea de acces în şcoală. Profesorul care se ocupă de pregătirea copiilor, Andrei Onea, a spus că atunci când a ajuns cu elevii la antrenamente, polițistul i-a pus în vedere să nu intre pe terenul sintetic al şcolii.

„Pentru a face performanţă sportivă, este mereu nevoie de antrenamente. Pe perioada verii, am făcut aceste antrenamente săptămânal luni, mirecuri şi vineri, conform deciziei Consiliului de Administraţie al şcolii. Am făcut aceste antrenamente şi după începerea anului şcolar, după orele de curs. De miercuri, cum am ajuns să facem sport pe terenul sintetic al şcolii, după orele de curs a venit poliţistul şi mi-a spus că a fost informat de directorul şcolii că nu mai am voie să intru acolo. Am luat hotărârea de a face câteva exerciții de alergare prin părculeț și pe aleea școlii, dar, culmea, domnul director l-a trimis pe polițistul comunitar să ne spună că noi nu avem voie să ne pregătim nici acolo“, a povestit profesorul Andrei Onea.

Elevii cu performanţe sportive de la Şcoala Leu se antrenează pe lângă baza sportivă

Managerul arată spre Consiliul de Administraţie

Managerul unităţii şcolare spune că a luat decizia aceasta întrucât profesorul de educaţie fizică şi sport nu are acordul Consiliului de Administraţie pentru a avea acces pe baza sportivă pentru ore suplimentare.

„Există un program de la 8.00 – 16.00. Domnul profesor are 18 ore la noi şi pe toată durata acelor ore are acces la terenul sintetic. După program, terenul sintetic se închide. Noi suntem o şcoală gimnazială şi nu o unitate cu filieră sportivă. Prin urmare, bazele sportive se dau cu acordul Consiliului de Administraţie al şcolii. În vară, când a făcut antrenamentul, a avut acest acord. Ceea ce face domnul profesor acum este o chestiune privată, are o asociaţie. Cine vine după program să îi deschidă terenul de sport?“, a spus Eugen Răduţ, managerul unităţii şcolare.

Elevii, premiaţi la competiţiile naţionale


Dascălul spune că asociaţia pe care o are este creată pentru a înscrie elevii la competiţiile naţionale.

„Există o asociaţie a Școlii ASS Olimpia Leu cu care participăm la olimpiadele şcolare din calendarul Ministerului Educaţiei Naţionale. În afară de asta, am făcut clubul CS Olimpia Leu, unde sunt aceiaşi copii, dar îl folosim pentru competiţiile naţionale. Atunci când mergem la competiţii o facem în numele şcolii şi al comunităţii Leu, nu în numele meu. Copiii sunt ai comunităţii. Tot ceea ce fac cu elevii este benevol şi în timpul meu liber, de dragul lor. Şi au şi rezultate la nivel local, dar şi naţional. Au premii la etapele naţionale minihandbal, oină, handbal, fotbal și atletism. Ei s-au pregătit toată vara pentru a reprezenta școala la Olimpiadele Naționale Școlare şi acum au fost stopaţi de către directorul școlii, care le-a interzis să mai facă antrenament pe terenul și în sala de sport a școlii! În timp ce elevii erau goniţi, tot pe terenul şcolii, alte grupuri de copii și tineri se jucau în părculețul amenajat abuziv pe terenul de baschet care… a fost desființat cu toate că aveam nevoie de el“, a spus profesorul Andrei Onea.

Profesorul cere ajutor de la reprezentanţii instituţiilor statului. „Avem nevoie de ajutor! Sper ca instituţiile competente să se autosesizeze în acest caz ruşinos, dar nociv vieţii copiilor şi profesorului lor“, scrie dascălul şi pe pagina de facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS