16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatie32 candidaturi depuse la IȘJ Olt pentru posturile de director vacante

32 candidaturi depuse la IȘJ Olt pentru posturile de director vacante

32 profesori care vizează un post de director sau director adjunct de școală în județul Olt s-au înscris până, ieri, termenul limită pentru selecția șefilor de școli.

În județul Olt sunt vacante 32 posturi de director (25) și director adjunct (7), după ce ocupanților le-au expirat numirile cu delegație pe aceste posturi. Inspectoratul Școlar Județean organizează selecție pentru ocuparea acestor posturi, cei care s-au înscris urmând să susțină un interviu, probă programată pentru luni și marți, 12 și 13  august 2019.

Conform declarației inspectorului școlar general-adjunct al IȘJ Olt, Mariana Gheorghe, s-au înscris 32 profesori pentru 31 posturi. Pentru posturile de director la Școala Gimnazială Traian s-au înregistrat două candidaturi, în vreme ce pentru cel de la Școala Gimnazială Mihăiești nu există niciun pretendent.

„Sunt șapte posturi de director-adjunct și 25 de director plin. În general se merge pe continuitate, cam aceleași persoane și-au depus cereri. Interviurile sunt luni și marți, de la 10,00 la 14,00, și în prima zi și în  doua zi, astăzi vom afișa și programarea pe site“, a declarat inspectorul școlar general-adjunct al IȘJ Olt, prof. Mariana Gheorghe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS