16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieGeorgiana Manea, educatoare de 10 la examenul de titularizare din Dolj

Georgiana Manea, educatoare de 10 la examenul de titularizare din Dolj

Georgiana Manea este una dintre cele două candidate de 10 la titularizare în Dolj care au candidat pentru posturile de educatoare. Georgiana a obţinut media maximă la examenul de ocupare a posturilor didactice, fiind doar absolventă de liceu. Ea a studiat la clasa de pedagogie a Colegiului Pedagogic „Ştefan Velovan“ din Craiova. A fost un an de foc pentru ea, pentru că în această vară a susţinut şi examenul de bacalaureat. Georgiana va intra din toamnă la clasă, dar va fi şi studentă, şi, în plus, mai are şi alte proiecte în desfăşurare.

Pentru Georgiana Manea, examenul pentru ocuparea posturilor didactice nu a fost foarte dificil. Ea a obţinut media 10 în această sesiune. „A fost uşor pentru mine pentru că chiar m-am pregătit şi chiar mi-am dorit să obţin un loc în învăţământ, chiar dacă sunt atât de tânără. Subiectele nu au fost grele, după părerea mea. Au fost lucruri esenţiale, pe care oricare educatoare ar trebui să le ştie. Am avut la partea întâi atât literatură, cât şi gramatică. Şi unul din subiecte era să scriu despre particularităţile unei nuvele din programa de concurs. Am ales „Moara cu noroc”. La partea a doua am avut să scriem despre predare, iar la ultima parte au fost două subiecte. Unul dintre ele a constat într-un joc didactic senzorial, din grădiniţă, şi să îl definim. Celălalt subiect a fost să scriem despre evaluarea din grădiniţă“, a povestit Georgiana.
La pregătirea pentru examen au contribuit şi cadrele didactice de la liceu. „M-am pregătit şi singură, adică am luat materiale de pe internet sau din anumite manuale, dar în cea mai mare parte profesorii de la clasă au contribuit la pregătirea mea. Pe lângă orele de curs, am mers la ore suplimentare la şcoală, la care am rezolvat o mulţime de subiecte de la titularizarea din anii anteriori. Rezultate bune au avut şi colegele mele, care au dat examenul de titularizare în Dolj, cât şi în alte judeţe, şi au luat note peste 8, peste 9“, a spus Georgiana Manea.

M-au influenţat educatoarele de la grădiniţă

Georgiana Manea spune că a ales să devină educatoare încă din copilărie, de când a fost şi ea la grădiniţă.
„Mama mea şi-a dorit să fie profesor de geografie sau limba română, dar nu cred că m-a influenţat foarte mult să merg spre învăţământ. Dragostea asta pentru grădiniţă a început de când eram eu copil. Am avut educatoare foarte bune, care mi-au insuflat dragostea pentru a preda“, a spus Georgiana Manea. Astfel că, în clasa a VIII-a, a ales Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“, clasa de pedagogie. „În clasa a VIII-a, după ce am susţinut examenul de capacitate, am avut o medie destul de mare, 9,43. Cu această medie puteam opta atunci pentru Colegiul „Carol I” sau pentru Colegiul „Elena Cuza”, dar mi-a plăcut foarte mult că la Colegiul „Ştefan Velovan“ exista posibilitatea de a mă specializa pentru o carieră în învăţământ“, a mai spus candidata de media 10 la titularizare.

A obţinut 9,76 la bacalaureat

Georgiana a susţinut în acest an şi examenul de bacalaureat, iar media finală de absolvire se apropie de cea de la titularizare. „Am renunţat la foarte multe lucruri, anul acesta, ca să-nvăţ. M-am pregătit foarte mult pentru bacalaureat. Bacalaureatul a fost o experienţă pentru mine, pentru că la început am luat note mai mici pentru cât scrisesem. M-am întristat. Am obţinut 8,60 la română, în contextul în care ştiam că scrisesem tot, 8,35 la matematică şi eram sigură că lucrarea este de mai mult. Am obţinut 10 la logică şi argumentare. Dar am depus contestaţii, iar după aceea nota de la română s-a transformat în 10, iar la matematică am primit 9,30. Media finală a examenului de bacalaureat a fost 9,76“, a spus Georgiana Manea.

Nu va obţine post de titular

Şi pentru titularizare, candidata de 10 a învăţat încontinuu.
„În ultimele două săptămâni, am stat încontinuu să învăţ pentru titularizare. Am avut 13 capitole. M-am bucurat tare mult de rezultat. Erau subiecte pe care le puteam aborda cu uşurinţă“, a mai spus Georgiana Manea. În ciuda faptului că a obţinut media 10 la titularizare, nu va obţine post. Georgiana susţine că va da examen şi anul viitor. „Anul acesta nu sunt posturi titularizabile. Îmi pare rău că nu am şansa de titularizare pentru că era mai uşor şi pentru mine. Nu am ce să fac. O să mă îndrept în direcţia aceasta şi o să capăt mai multe experienţă. Voi opta pentru un post pe perioadă determinată în Craiova. Voi susţine şi anul viitor examen şi cred că voi candida tot pentru grădiniţă“, a spus Georgiana Manea.

Va fi studentă la Asistenţă Socială în Craiova

Din toamnă, Georgiana va fi nu numai cadru didactic, ci şi studentă. Ea a ales Facultatea de Ştiinţe Sociale, specializarea Asistenţă Socială. „Până în clasa a XII-a eram setată să merg la Litere, la specializarea română-engleză. Dar, în ultimul an de liceu, am participat la o olimpiadă naţională de pedagogie, “Olimpiada animatorilor“ se numea, în care am avut ocazia de a vedea copii din medii defavorizate şi am lucrat cu ei. Şi asta m-a făcut să îmi aleg această specializare de asistent social“, a dezvăluit Georgiana.

Este pasionată de muzică

În timpul liber, Georgiana Manea are ca pasiune muzica. „Cânt în grupul Generaţia Folk din Craiova şi sunt şi în trupa Perfectly Simple. Mi-aş dori foarte mult să continui alături de aceste două grupuri şi, în acelaşi timp, să merg şi la facultate, să predau şi la grădiniţă, şi mai am un an la Şcoala Populară de Arta “Cornetti“. Sunt în anul III, urmez cursuri de canto popular şi chitară clasică. Sunt în ultimul an şi o să dau examenele. Am trei ore: o oră de teoria muzicii, o oră de canto popular şi o oră de chitară. Aceste cursuri mă ajută să ocup ulterior post de profesor de chitară, canto sau teoria muzicii“, a mai spus Georgiana.

Dragostea pentru muzică vrea să o insufle şi copiilor pe care îi va întâlni din toamnă la grădiniţă. „Îmi place foarte mult să predau copiilor muzica, pentru că eu m-am dezvoltat prin muzică şi vreau să îi ajut şi pe ei. Muzica te ajută mult. Eu eram foarte timidă, nu voiam să vorbesc cu alte persoane, dar prin muzică am învăţat să am mai multă încredere în mine, m-a schimbat foarte mult. Cânt de şapte ani. Am avut spectacole în cadrul grupului, cât şi ca solist, pentru că am şi compoziţii proprii. Sunt şi instructor de chitară. Am o grupă de trei copilaşi“, a explicat Georgiana Manea.
Având însă în vedere perioada aglomerată prin care a trecut, în săptămânile ce au rămas până când va începe activitatea de cadru didactic, Georgiana îşi doreşte să se relaxeze, călătorind la munte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS