13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljElevul craiovean care va reprezenta România la Balcaniada de Informatică

Elevul craiovean care va reprezenta România la Balcaniada de Informatică

O nouă performanță la informatică obținută de elevul craiovean Emanuel Dicu de la Colegiul Național ”Frații Buzești”. Liceanul a reușit să se califice la Olimpiada Balcanică de Informatică de la Atena, Grecia. Competiția va avea loc în luna septembrie a acestui an. Elevul craiovean Emanuel Dicu este deja cunoscut pentru rezultatele sale internaționale la informatică. Are în palmares patru medalii obținute la astfel de competiții, din care două de aur și două medalii de argint.

Colegiul Național ”Frații Buzești” din Craiova a avut anul acesta cel mai mare lot de elevi calificați la Olimpiada Națională de Informatică. 22 de elevi de liceu și gimnaziu au participat la această competiție.

Olimpiada națională de informatică pentru liceu s-a desfășurat la Suceava, de unde olimpicii au revenit cu medalii de aur și argint. La această comeptiție Emanuel Dicu, cunoscut pentru performanțele la informatică, inclusiv pe plan internațional, a reușit să obțină locul I și medalie de aur. Totodată, Emanuel a reușit să se califice și în lotul național pentru seniori. Pentru el această etapă însemna o nouă posibilitate de a se califica pentru o competiție internațională. Și a reușit. În acest weekend, în tabăra de selecție a lotului restrâns, care s-a desfășurat la Dorohoi, județul Botosani, Emanuel Dicu s-a calificat pentru a participa Olimpiada Balcanică de Informatică de la Atena, Grecia. Competiția va avea loc în luna septembrie.Emanuel Dicu este pregătit de profesorul de informaică Marius Nicoli, care spune că aceasta este cea de a patra calificare internațională a elevului său.

A mai participat la Balcaniada de Informatică

Emanuel Dicu este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Frații Buzești“ din Craiova și are în palmares patru medalii internaționale. Cea mai recentă este medalia de aur obținută la Olimpiada Pluridisciplinară din Iacuția, Rusia, în vara anului trecut.

Aceasta se adaugă medaliei de argint de la Olimpiada Balcanică pentru juniori și celor două medalii de aur și argint de la Concursul Internațional de la Shumen.

Emanuel a început să folosească pentru prima dată calculatorul la vârsta de trei ani, când a descoperit jocurile. În gimnaziu a dorit să treacă la un alt nivel acela de a crea jocurile. Așa s-a deschis pentru el drumul spre performanță, pașii fiind atent supravegheați și îndrumați de profesorul de informatică Marius Nicoli. Primul premiu la olimpiada națională l-a obținut în clasa a VII-a și de atunci a și prins gustul competițiilor.

Pentru reușită profesorul Marius Nicoli a combinat mereu partea științifică cu cea psihologică.” Este important să ne pregătim foarte variat de-a lungul timpului și atunci când ne apropiem de concursuri să încercăm să lucrăm cu ei pe partea de încredere, pe partea psihologică. În general, partea științifică se face cu ceva timp înainte, iar în apropierea concursului se lucrează partea de motivare”, spunea în intreviurile pentru GdS, profesorul Marius Nicoli.

Emanuel Dicu este acum nu numai un olimpic cu performanțe, ci și un licean care strânge foarte ușor copiii în jurul lui. La întâlniri pentru schimburi de experiență cu elevii interesați de informatică. Emanuel este ca un magnet pentru cei care vor să găsească soluții la diverse probleme de informatică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS