6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieÎn Dolj, peste 1.200 de absenţi la simularea evaluării naţionale

În Dolj, peste 1.200 de absenţi la simularea evaluării naţionale

Elevii au susținut ieri simularea evaluării naţionale

Elevii de gimnaziu au susţinut ieri prima simulare a evaluării naţionale, la limba şi literatura română. În Dolj, peste 1.200 de elevi din cei 10.500 înscrişi au absentat din sălile de evaluare. Anul acesta, au susţinut pentru prima dată simularea evaluării naţionale şi elevii de clasa a VII-a. Înainte de începerea evaluării, Consiliul Naţional Al Elevilor a dat un comunicat prin care le solicita copiilor de clasa a VII-a să boicoteze această simulare şi să dea foile goale, însă la centrele de examene elevii au declarat că au rezolvat subiectele. De altfel, la această simulare nu au fost elevi eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

În judeţul Dolj, elevii de gimnaziu au susţinut ieri, în intrevalul orar 9.00 – 11.00, simularea evaluării naţionale la limba şi literatura română. În judeţul Dolj, pentru această evaluare erau aşteptaţi 5.316 elevi de clasa a VIII-a şi 5.185 de elevi de clasa a VII-a, însă în săli au ajuns cu 1.286 de elevi mai puţini. „La clasa a VII-a, procentul de prezență a fost de 86,87%, iar la clasa a
VIII-a, de 88,66%. La nivelul unităților de învățământ, proba de astăzi s-a desfășurat în condiţii foarte bune, fără niciun incident“, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Evaluarea s-a desfăşurat în 157 de unităţi de învăţământ. La ieşire, elevii de clasa a VIII-a au precizat că au avut şi cerinţe care i-au pus în dificultate. „La prima parte, am avut genul liric, respectiv poezia «Stai şi asculţi sub ramuri» de la Şt. O. Iosif şi la al doilea subiect am avut o compunere despre o întâmplare la muzeu. Subiectele au fost în general accesibile. Excepţie a făcut cerinţa 6 de la primul subiect, unde am avut de explicat în 30-50 de cuvinte utilizarea adverbului «iară» în versul «Inima iubeşte iară». Noi ştiam că se scosese adverbul din programa de examen“, a precizat eleva Ana Maria, de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“. Conform variantei de subiecte, la prima parte elevii au avut de găsit sinonim pentru cuvântul „pustii“, să menţioneze rolul virgulei în versul „Ah, nu-s valuri de zapadă!“, să noteze patru cuvinte din familia lexicală a cuvântului „suflet“, să despartă în silabe cuvintele „asculţi“, „mirositoare“, „fioros“, şi „iubeşte“.
Elevii de clasa a VII-a au susţinut şi ei prima simulare a evaluării naţionale la limba şi literatura română. Conform variantei de subiecte, aceştia au avut de realizat un rezumat la un text din „Ion Făt Frumos“. Pe marginea textului au avut şi cerinţe de gramatică. La cel de al doilea subiect, elevii au avut un text din Ileana Bârsan, „Spiriduşi, zâne şi alte creaturi de basm“, publicat în Dilema Veche 2013 şi cerinţe de gramatică, dar şi să realizeze un text de 150 – 300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unui atelier organizat în şcoală sau în timpul unei activităţi extraşcolare.
„Am avut mari emoţii. Era prima simulare pentru examenul naţional. Ne-au dat rezumatul şi o compunere pe o temă liberă. Nu a fost greu“, a spus un elev de clasa a VII-a de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova.
Astăzi, elevii vor susţine simulare la matematică, tot în intervalul orar 9.00 – 11.00. Scopul simulării examenului de evaluare națională 2019 este familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și aflarea nivelului de pregătire înainte de examenul real, în vederea optimizării rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale. Elevii vor afla rezultatele pe 22 martie. Notele se trec în catalog doar dacă părinţii sau elevii solicită în scris acest lucru.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, după simulări, elevii vor participa la cursuri conform „programului stabilit în cadrul consiliilor de administraţie ale fiecărei unităţi de învăţământ“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS