24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCraioveancă medaliată cu bronz la Olimpiadă

Craioveancă medaliată cu bronz la Olimpiadă

Oana Şerbana este elevă în clasa a XI-a la specializarea ştiinţele naturii, la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova, și se numără anual printre olimpicii naţionali. De curând, Oana a obținut o nouă performanţă. Ea a reprezentat judeţul Dolj la Olimpiada Naţională de Ştiinţele Pământului şi a obţinut medalie de bronz. Liceana se pregăteşte pentru o nouă competiţie, respectiv olimpiada de chimie. Pentru ea, chimia este ştiinţa pentru care a făcut o adevărată pasiune. Îşi doreşte ca anul acesta să ajungă la etapa internaţională. Pe viitor se gândeşte să facă cercetare în domeniul chimiei, având şi un hobby, parfumurile.

Olimpiada Naţională de Ştiinţele Pământului s-a derulat anul acesta în perioada 1-4 februarie la Suceava, fiind competiţie interdisciplinară care testează cunoştinţele participanţilor de fizică, biologie, chimie şi geografie. La această etapă au ajuns 115 elevi, din toată ţara. Judeţul Dolj a fost reprezentat de Florian Călina, elev de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova, care a obţinut premiul I, şi de Oana Şerbana, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova, care a obţinut medalia de bronz. „Această olimpiadă pune accent pe interdisciplinaritatea dintre materii. Este o competiţie puzzle care mă atrage foarte mult. Anul acesta a fost a doua mea participare la această olimpiadă naţională şi am obţinut medalia de bronz, acordată de Societatea Română de Fizică, pentru punctajul obţinut la proba de fizică“, a precizat Oana Şerbana.
Această olimpiadă naţională a deschis practic sezonul competiţiilor pentru eleva Colegiului Naţional „Carol I“ din Craiova. Oana se pregăteşte în aceste zile pentru etapa judeţeană a olimpiadei de chimie, care se va derula pe 16 februarie. Liceana a făcut o adevărată pasiune pentru această ştiinţă, după cum ne-a spus chiar diriginta ei, care o şi pregăteşte pentru performanţă.
„Oana face performanţă la chimie de la clasa a VII-a. Este un copil crescut în Colegiul Naţional «Carol I» din Craiova şi a dezvoltat dragoste faţă de această disciplină sub coordonarea mea. Eu am descoperit-o, că am văzut că poate şi are această dorinţă de a deveni bună într-un anumit domeniu. Până acum are două menţiuni naţionale, două participări la tabăra naţională de chimie în lotul naţional lărgit, trei menţiuni speciale şi premiul I aferent la nivel de judeţ din clasa a VII-a. Îi place în special chimia anorganică şi abia aşteaptă clasa a XII-a pentru că atunci o va studia din nou, dar s-a descurcat foarte bine şi la chimie organică. Acum este în clasa a XI-a şi dintre obiectivele pe care şi le-a propus cel mai important este calificarea la etapa internaţională“, a spus Elena Băluţoiu, profesor de chimie şi diriginta Oanei.

Va fi admisă la universitate pe baza performanţelor

Liceana este o fire complexă. „Participarea Oanei la Olimpiada Naţională de Ştiinţele Pământului arată faptul că are cunoştinţe avansate de fizică, chimie, geografie şi biologie. Este o fire complexă. Tototdată, este o firă veselă, altruistă. Eu îi sunt şi dirigintă la clasă şi colegii ei nu ezită să ceară ajutorul, iar ea le explică foarte prompt anumite chestiuni pe care poate nu le înţeleg de la mine şi ezită să vină să mă întrebe. Este un copil normal, care îmbină plăcutul cu utilul. Nu este acel copil care vede doar chimie în faţă ochilor. Ştie să se distreze. A participat şi la foarte multe acţiuni de voluntariat. Este un foarte bun orator. De obicei, mai avem activităţi în care ei trebuie să susţină mici bucăţele de material şi nu de puţine ori au venit colegii ei și mi-au declarat că atunci când le vorbeşte Oana reuşeşte să le capteze atenţia“, a mai precizat profesorul Elena Băluţoiu.
Oana spune că în timpul liber este pasionată de parfumuri şi de chimia lor. „Am participat până acum la patru olimpiade naţionale. Anul acesta îmi doresc să ajung la etapa internaţională de chimie. Mă pregătesc intens. În timpul liber, când doresc să mă relaxez, am ca hobby chimia parfumurilor. Totul a început când mi-am dat seama că parfumul meu nu ţine cât aş vrea eu şi am început să fac cercetare, din dorinţa de a-mi crea un parfum propriu. Nu am făcut asta până acum, dar am acumulat foarte multe cunoştinţe. Mi-aş dori să fac cercetare în domeniul chimiei parfumurilor, însă o să optez pentru Medicină mai întâi, pentru că îmi doresc să am o specializare sigură“, a precizat Oana Şerbana.
Pentru facultate, eleva Colegiului Naţional „Carol I“ din Craiova spune că va opta pentru Universitatea de Medicină din Bucureşti, unde va fi admisă pe baza premiilor obţinute până acum la olimpiadele naţionale de chimie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS