14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCadre didactice din Dolj, în top 7 directori de şcoli din ţară

Cadre didactice din Dolj, în top 7 directori de şcoli din ţară

„Managerul Anului pentru Antreprenoriat“, acesta este titlul câştigat de Alexandrina Năstase, directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul“ din Craiova, şi de Anca Neda, managerul Şcolii Profesionale Valea Stanciului, la Gala Awards din cadrul evenimentului Edu Leaders Forum, organizat de Asociația pentru Valori în Educație. Cele două cadre didactice au ajuns astfel în top şapte manageri la nivel naţional. Cele două cadre didactice au precizat pentru GdS că premiile au fost acordate pentru investiţiile realizate prin diverse proiecte sau prin parteneriatele cu administraţiile publice locale, care au constat în construirea sau dotarea unor spaţii de învăţământ, implicarea elevilor în schimburi de experienţă şi chiar în amenajarea spaţiilor verzi.

Evenimentul Edu Leaders, organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie, a adus împreună 250 de directori de școli publice și private, din 34 de județe din toată țara, în căutare de soluții practice pentru a reduce absenteismul și abandonul școlar și pentru a îmbunătăți rezultatele elevilor la testele naționale. În cadrul acestui eveniment au fost premiaţi managerii cu cele mai bune rezultate. Au fost acordate astfel titlurile „Cel mai Bun Director al Anului“, „Directorul Anului din Academia de Leadership“, „Directorul anului pentru egalitate de șanse“, „Tânărul director al anului“, „Directorul anului pentru inovație“. Pe scena managerilor premiaţi la nivel naţional au urcat şi două cadre didactice din Dolj, respectiv Alexandrina Năstase, directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul“ din Craiova, şi de Anca Neda, managerul Şcolii Profesionale Valea Stanciului, care au obţinut premiul „Managerului Anului pentru Antreprenoriat“. Premiul a fost acordat ca urmare a proiectelor şi investiţiilor realizate la nivelul şcolilor.
„Au fost luate în calcul investiţiile de la nivelul unităţii şcolare, dacă am derulat proiecte europene, dacă am obţinut granturi, relevanţa pe care a avut-o pentru comunitate proiectele derulate. Şi noi la nivelul unităţii şcolare am derulat foarte multe proiecte. O să menţionez doar câteva. De exemplu, am obţinut premiul III la Olimpiadele Kaufland şi am primit 20.000 de euro, bani cu care am realizat o sală multimedia şi dotarea a 12 săli de clasă cu laptop, videoproiector şi tablă albă. Avem şi un laborator de informatică realizat împreună cu Primăria Craiova. De asemenea, un alt proiect a vizat reamenajarea spaţiului verde din curtea unităţii şcolare. Am obţinut finanţare de 15.000 de euro în cadrul competiţiei «Idei din ţara lui Andrei», şi cu aceşti bani am făcut un loc de joacă şi un loc de recreere cu măsuţe şi băncuţe. În acelaşi an am primit sprijin şi de la Primăria Craiova, care a turnat asfalt pe terenul de sport. La noi, curtea şcolii are 14.000 de metri pătraţi“, a precizat Alexandrina Năstase, managerul Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul“ din Craiova.
Nu este singurul premiul obţinut de unitatea şcolară în această perioadă. „Săptămâna trecută s-a derulat la Cluj conferinţa, «Arhitecţii educaţiei», eveniment în cadrul căruia au fost premiate zece proiecte ale unităţilor şcolare din ţară. Printre cele zece proiecte de succes s-a aflat şi un proiect al nostru, Târgul de Toamnă, un proiect de învăţare prin serviciu în folosul comunităţii“, a mai precizat managerul Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul“ din Craiova. Şi pe viitor, managerul spune că va continua să scrie proiecte pentru a obţine noi granturi. „În continuare, scriem pe toate granturile care se acordă de marile corporaţii pentru a atrage noi investiţii“, a subliniat managerul Alexandrina Năstase.
La nivelul şcolii, şi părinţii scriu proiecte. „Şi Asociaţia de părinţi a scris un proiect şi a obţinut o finanţare de 300 de euro. Cu această sumă am organizat săptămâna Meet&Code, un eveniment organizat la nivel european prin care copiii învaţă să facă coduri pentru jocuri pe calculator. Fiecare participant a primit la final câte un mouse optic și un mousepad cu sigla şcolii. Au fost foarte încântaţi copiii, dar şi părinţii care scriu în continuare proiecte“, a mai spus Alexandrina Năstase, managerul Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul“ din Craiova.

Investiţiile de la Valea Stanciului, premiate în Gala Awards

Şi la Valea Stanciului, managerul a fost un bun antreprenor, atât prin proiectele derulate cu reprezentanţii administraţiei locale, cât și prin proiectele europene sau derulate cu diverse organizaţii sau instituţii. „Premiul «Directorul anului pentru antreprenoriat 2018» oferit de Asociaţia pentru Valori în Educaţie în cadrul Edu Leaders Forum 2018 este recunoşterea rezultatelor bunei colaborări între Şcoala Profesională Valea Stanciului şi primărie. La nivelul localităţii a fost construită o grădiniţă cu fonduri de la Banca Mondiala, au fost reabilitate trei clădiri din cele zece ale Şcolii Profesionale. A început construcţia unei noi grădinițe şi reabilitarea alteia. Clădirile Şcolii Profesionale vor fi reabilitate prin programul POR“, a precizat Anca Neda, directorul Şcolii Profesionale Valea Stanciului.
Şi pentru copii au fost derulate diverse proiecte. „Printre aceste proiecte se numără «Fiecare copil în grădiniţa», «Poveşti sub lupă», granturile «Hai la grădiniţă» ale Asociaţiei OvidiuRo, «Comunic, deci exist» finanţat de Consiliul Judeţean Dolj. Am derulat şi proiecte europene, cum ar fi proiectul POCU «Hai la şcoală!», finanţat de Uniunea Europeană şi desfăşurat de Asociația Vasiliada, precum şi proiectul Erasmus plus „Profesioniști în mediul rural pentru o agricultură modernă şi utilată în Oltenia“, derulat în consorţiu format din trei şcoli. Anul acesta va continua. De asemenea, a fost achiziţionat şi un autoturism pentru şcoala de șoferi, în cadrul unui proiect prin programul «Ţara lui Andrei» şi programul «Pregătiţi de viitor» al Fundaţiei Terre des Hommes“, a mai precizat managerul Şcolii Profesionale Valea Stanciului din Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS