12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLiceele din Dolj cu rezultate slabe la bacalaureatul de toamnă

Liceele din Dolj cu rezultate slabe la bacalaureatul de toamnă

În județul Dolj, după primele rezultate ale celei de a doua sesiuni a bacalaureatului, din 1.050 de elevi prezenți, doar 387 au promovat. Zece unități școlare au peste 50% procentul de promovare. Sunt însă și unități școlare la care procentele de promovare sunt între 0 și 20%. Managerii spun că au avut program de pregătire suplimentară a elevilor și pe perioada verii, dar că aceștia fie nu au avut cu ce să ajungă, fie nu au fost interesați.

În urma publicării primelor rezultate din sesiunea de toamnă a bacalaureatului, la Liceul din Malu Mare niciun candidat din cei trei care s-au prezentat la examen nu a reușit să promoveze. Sunt însă și unități școlare la care doar un elev a promovat. O astfel de situație este la Liceul din Amărăștii de Jos. Elevul care a promovat bacalaureatul a studiat la profilul tehnic. La examen au mai fost însă alți nouă elevi, care au provenit în general de la specializarea științele naturii, dar care nu au obținut minimum media șase. Managerul spune că speră ca rezultatele să se schimbe după contestații. „Cel promovat este din seria anterioară. Ceilalți candidați care provin de la științele naturii sunt o parte din absolvenții de anul acesta și o parte din anii anteriori. Mai sunt speranțe de promovare pentru că sunt mulți care au depus contestații. Au formulat cereri de reevaluare a lucrărilor și la anatomie, și la limba română“, a precizat Ramona Marcu, director la Liceul Amărăștii de Jos. Și la Cetate, la Liceul „Gheorghe Vasilichi“ a promovat un singur elev din cei opt prezenți la sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Toți candidații au fost elevi la o singură specializare, științele naturii. Cei nepromovați nu au reușit să obțină notă de trecere la matematică și la anatomie, fiziologie umană, genetică și ecologie umană. Situație similară este și la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Craiova, unde a promovat un singur elev din cei opt prezenți în această sesiune. Elevii au provenit de la specializările tehnician transporturi și tehnician operator tehnică de calcul.

Au promovat cei care au venit la pregătirea suplimentară

La Liceul tehnologic „George Bibescu“ din Craiova, în această sesiune au promovat doi elevi din cei 13 prezenți. „Cei care au promovat au participat la pregătirile de la școală. La matematică am avut aproape zilnic ore de pregătire pentru examen. Nu au venit toți elevii. Unii au preferat să se pregătească în particular. Sperăm ca procentul de promovare să mai crească și după contestații. Avem elevi care mai au nevoie de câteva sutimi ca să promoveze sesiunea. De exemplu, unul dintre ei mai are nevoie de nouă sutimi la o disciplină. Dacă primește, va promova și el“, a precizat Petre Cauc, directorul Liceului „George Bibescu“ din Craiova. Managerul a mai precizat că elevii care au promovat bacalaureatul nu sunt interesați de studii superioare. „Niciunul dintre elevi nu este interesat de studii superioare. Sunt elevi orientați spre meserii. Unul dintre ei chiar vrea la pompieri, pentru că și tatăl lui a lucrat acolo“, a mai spus managerul.

Au picat bacalaureatul și cei de la profil real

La Liceul Tehnologic „Constantin Nicolaescu Plopșor“ Plenița, după primele rezultate au promovat doi din cei 11 elevi care au susținut bacalaureatul de toamnă. Cei respinși sunt de la științele naturii și tehnician în instalații electrice și nu au trecut de probele scrise la matematică, anatomie și fiziologie și biologie. Managerul unității școlare spune că elevii nepromovați provin din seriile anterioare de absolvenți. De asemenea, a precizat că pe timpul verii, elevii nu reușesc să ajungă la pregătirea suplimentară pentru că provin din satele apropiate și nu au un mijloc de transport în comun la dispoziție. „În vară, procentul de promovare a fost de 56%. Și în toamnă, cei doi elevi care au promovat sunt absolvenți de anul acesta. Candidații respinși sunt în general din anii anteriori. Sunt elevi care își doresc să promoveze examenul și de aceea se înscriu. Cei care reușesc se înscriu apoi și la facultate sau la școală postliceală. Nu rămân acasă. Și unitatea școlară le vine în sprijin cu ore de pregătire suplimentară pentru a promova bacalaureatul. Din păcate, pe perioada verii elevii nu reușesc să ajungă la aceste ore, pentru că ei provin din localitățile apropiate de Plenița și nu au un mijloc de transport în comun cu care să vină. Aceste microbuze funcționează cel mai bine pe parcursul anului școlar, vara circulă foarte rar. Eu, de exemplu, sunt profesor de matematică și mi-aș fi dorit să lucrez cu ei, dar nu au cum să ajungă“, a precizat Ileana Iacob, managerul unității școlare. Și la Bechet sunt trei elevi care au promovat bacalaureatul din 21 prezenți. Cei respinși provin de la două specializări matematică-informatică și tehnician analize produse alimentare. Managerul spune că elevii care nu au promovat examenul nu au manifestat interes pentru pregătire. „Cei care au manifestat interes să promoveze examenul au reușit. În vară, de exemplu, au promovat 36%. Și au fost absolvenți și de anul acesta, și din anii anteriori. Acum procentul este mai mic, dar nici nu au fost interesați să învețe. Cei care nu promovează pleacă la muncă în Spania și mai vin să dea și în sesiunile următoare“, a precizat Elena Cârstea, managerul Liceului din Bechet. Rezultatele finale ale acestei sesiuni se vor publica pe 6 septembrie.

OLT: Rată de promovare 34,99%, locul III național

Deși cu un număr mare de neprezentați la examen, un sfert din cei înscriși, Oltul a reușit să se claseze pe locul III după publicarea rezultatelor la bacalaureatul 2018 – sesiunea a II-a, cu o rată a promovabilității de aproape 35%.
În județul Olt s-au înscris pentru a susține probele bacalaureatului 2018, sesiunea august-septembrie 2018, aproape 1.000 de candidați (997), însă s-au prezentat 743. Dintre aceștia, 34,99% au promovat probele susținute, obținând minimum 6, rezultatul plasând județul Olt pe locul 3, după Neamț și Dolj.
Cele mai bune rezultate ale elevilor s-au încadrat în intervalul 8 – 8,99, 35 de medii, candidații nereușind să treacă de 9. Alți 221 de candidați au înregistrat medii între 7 – 7,99, iar 221 – medii între 6 și 6,99.
Liceul Tehnologic Tufeni, care în vară a înregistrat o rată de promovare de 100%, se află la sfârșitul acestei sesiuni pe ultimul loc, singurul candidat înscris, și care a și susținut probele, nereușind să obțină, cel puțin înainte de contestații, media minim 6.
Cei mai mulți candidați înscriși în examen i-a avut Colegiul Economic „P.S. Aurelian“ Slatina – 135, 106 dintre ei prezentându-se pentru susținerea probelor (198 de candidați au fost înscriși în prima sesiune), urmat de Colegiul Tehnic „Matei Basarab“ Caracal și Colegiul Tehnic „Danubius“ Corabia, fiecare cu câte 106 candidați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS