3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieLiceele cu medii de admitere de 2 și 3 mai au locuri libere

Liceele cu medii de admitere de 2 și 3 mai au locuri libere

La Liceul „Mihai Viteazul“ Băilești mai sunt 14 locuri libere la matematică-informatică, ultima medie de admitere fiind 3,44

Absolvenții de gimnaziu care nu au participat la prima repartizare computerizată pentru admiterea la liceu sau care au participat și nu au fost distribuiți au posibilitatea să se înscrie din nou pentru un loc la liceu. Dosarele se depun la Inspectoratul Școlar Județean Dolj până pe 17 iulie.
În 19 licee din Craiova și județ au mai rămas 263 de locuri libere, la specializări la care ultima medie de admitere a fost 3 sau chiar mai puțin. Cele mai multe locuri libere au rămas la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova, la specializarea industrie alimentară pentru care au fost alocate 56 de locuri, din care au fost ocupate 20. Aici ultima medie de admitere a fost 2,63. La Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Craiova, la specializarea electrician, mai sunt 17 locuri libere, și alte 14 locuri la electronică și automatizări. Și la Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu“ mai sunt 22 de locuri libere la mecanică. Nici în județ liceele nu au reușit să completeze clasele. Astfel, la Liceul „Petre Baniță“ din Călărași au rămas 20 de locuri libere la specializarea resurse naturale și protecția mediului, la care ultimul admis a avut media 2,43. Inclusiv la Liceul Amărăștii de Jos, unitate de învățământ la care a fost înregistrată cea mai mică medie de admitere din județ, 2,02 la specializarea agriculutură, mai sunt 14 locuri libere. Și la specializarea matematică-informatică la Liceul „Mihai Viteazul“ din Băilești mai sunt 14 locuri neocupate, ultimul admis având media generală 3,44. De asemenea, cei care doresc să opteze pentru filologie mai au patru locuri libere la Liceul „Ștefan Vasilichi“ din Cetate. Nici la această specializare nu se cer medii foarte mari, ultimul admis având 2,57. Conform calendarului de admitere la liceu, în această perioadă se rezolvă situațiile speciale. Pe 18 iulie se vor afișa din nou locurile rămase libere la liceu la care vor avea acces candidații care nu au împlinit vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor noului an școlar. Înscrierile pentru o nouă etapă de repartizare a celor care au fost în situație de corigență sau care din alte motive nu au participat la etapele anterioare de repartizare se desfășoară în perioada 3-6 septembrie, iar repartizarea va fi pe 7 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS