14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieStimulente financiare pentru elevii care au obținut media generală 10 la examenele naționale din acest an

Stimulente financiare pentru elevii care au obținut media generală 10 la examenele naționale din acest an

Absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a (EN VIII) și la examenul național de Bacalaureat (inclusiv sesiunea specială și Bacalaureatul bilingv) din acest an vor primi stimulente financiare, în semn de apreciere a performanțelor realizate.

Potrivit unei hotărâri adoptate ieri de Guvern, sumele acordate sunt în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la Evaluarea Națională, respectiv de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat 2018.

Vor beneficia de aceste stimulente 345 de absolvenți de clasa a VIII-a care au finalizat EN VIII cu media 10, respectiv 139 de absolvenți de clasa a XII-a care au încheiat cu media generală 10 examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018.

Susținerea copiilor și tinerilor capabili de performanțe școlare înalte este un obiectiv al politicilor educaționale promovate de Guvern în acord cu Programul de Guvernare 2017-2020 unde, în Capitolul Politici în domeniul educației, sunt prevăzute măsuri pentru dezvoltarea și implementarea programelor de stimulare a performanței adresate elevilor cu potențial deosebit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS