Sute de elevi de gimnaziu au fost prezenți la Târgul ofertelor educaționale

Sute de elevi din Craiova și județul Dolj au fost prezenți joi la Centrul Multifuncțional, la Târgul ofertelor școlare, pentru a afla mai multe date despre admiterea la liceu, dar și despre specializările pe care le au aceste unități de învățământ. Ediția de anul acesta a fost o adevărată paradă de costume, produse alimentare și demonstrații cu roboți care s-au regăsit atât la liceele tehnologice, cât și la cele teoretice, inclusiv colegiile.

Târgul ofertelor școla-re este deja un eveniment de tradiție, la care elevii din ultimul an de gimnaziu cunosc o parte din profesorii liceelor, de la care află primele informații despre oferta educațională a școlilor profesionale și a liceelor, despre laboratoarele de care dispun, precum și despre avantajele pe care le oferă fiecare specializare. „Toate cele 48 de unități liceale și profesionale din județul Dolj au prezentat oferta și apreciez că anul acesta au venit cu noutăți în organizarea standurilor pentru a atrage atenția viitorilor candidați“, a precizat inspectorul școlar general Monica Sună.
La deschiderea oficială au participat oficialități, dar și managerii școlilor. „Felicit Inspectoratul Șco-lar Județean Dolj pentru inițiativa de a organiza un asemenea eveniment pentru informarea elevilor de gimnaziu. Cred că simțiți emoția primei confruntări majore cu ceea ce înseamnă admiterea la liceu“, a spus primarul Mihail Genoiu.
Pentru a atrage atenția participanților, fiecare unitate școlară a făcut câte o demonstrație, de la coafuri, la prezentări de produse de panificație. Cei mai mulți s-au bazat pe prezentarea roboților, care fac diverse activități. Astfel de roboți au fost nu numai la liceele tehnice, ci și la colegii. „Robotul care se plimbă printre participanți preluând și diverse obiecte este realizat de elevii de la matematică-informatică. Punem accent pe robotică, pentru că este o ramură foarte importantă pentru elevi. Ei sunt cei care realizează robotul. Lucrează în echipe mixte. Avem inclusiv elevi de clasa a IX-a care au intrat în proiectele de robotică și participă și la concursuri de profil“, a precizat Carmen Ștefănescu, directorul Colegiului Național „Frații Buzești“ din Craiova.
Un robot similar a fost prezentat și de elevii de la Colegiul Militar din Craiova. În prezentarea ofertei, profesorii au pus accent și pe dotări. „Am realizat un sondaj în rândul operatorilor economici, prin care am aflat care sunt cele mai căutate meserii, și acestea sunt sudor și operator mașini cu comandă numerică. Avem aceste specializări, pentru care avem în derulare un proiect de 127.000 de euro, prin care am reușit să achiziționăm tehnică modernă. Am luat deja un strung cu comandă numerică, care se mai găsește doar la o singură unitate școlară din țară, dar și un simulator de sudură. Sunt echipamente pe care le vom folosi pentru pregătirea elevilor de la profesională“, a spus Viorica Cârstea, profesor la Liceul Tehnologic Auto Craiova. Managerii au pus accent și pe parteneriatele cu agenții economici. „La specializarea mecanică, echipamente pneumatice și hidraulice, elevii învață să facă profilul de termopan sub îndrumarea celor de la Q-Fort, care le asigură și masa și cazarea, pe lângă bursa de 200 de lei de la stat“, a precizat Ileana Daniela Moculescu, managerul Liceului „Traian Vuia“ din Craiova.

Cum își aleg candidații liceul

Elevii de clasa a VIII-a prezenți la Târgul ofertelor şcolare au fost interesați să afle nu numai despre dotări, ci și informații despre program, pregătirea și atitudinea profesorilor, cât și despre condițiile igienico-sanitare.
„Am venit la acest târg să văd mediile de admitere la liceu pentru specializările matematică-informatică și științele naturii. Nu am decis, deocamdată, spre ce unitate de învățământ mă voi îndrepta. Acum voi cere mai multe informații la cele care au aceste specializări pentru că mă interesează cum sunt profesorii, cum se comportă cu elevii, care este situația în unitățile școlare din punct de vedere al igienei, dacă este curat sau nu“, a spus Antonela Boghină, de la Școala „Ethos“.
Elevii care întâmpină dificultăți la matematică s-au interesat de specializări la care această disciplină să nu fie inclusă la bacalaureat.
„Voi opta pentru un profil la care nu voi susține bacalaureatul la matematică. Și cred că mă voi îndrepta spre filologie bilingv engleză“, a spus Andra Vlad, de la Școala Gimnazială „Gheorghe Bibescu“ din Craiova.
„Aș vrea să optez pentru științe sociale pentru că nu se dă bacalaureatul la matematică, dar vrem la un liceu bun, cum ar fi Colegiul Național «Ștefan Velovan» sau Colegiul Național «Nicolae Titulescu». Sunt interesată și de programul școlar al unităților respective, adică dacă se învață în ture sau numai de dimineață“, a spus Andreea Boldinici, elevă la școala gimnazială din Bratovoiești.