5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieElevii talentaţi, aşteptaţi la Concursul de poezie și proză scurtă „Vintilă Horia“

Elevii talentaţi, aşteptaţi la Concursul de poezie și proză scurtă „Vintilă Horia“

Asociația Culturală Carmina Balcanica, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, Asociația pentru Tineri Streets Craiova, Casa de Cultura „Traian Demetrescu“ Craiova și Biblioteca Orășenească „Mircea Radina“ Segarcea, organizează concursul de poezie și proză scurtă „Vintilă Horia“. Manifestarea se adresează elevilor cu vârste între 14 şi 19 ani (pe două grupe de vârstă: 14-16 ani și 17-19 ani). „Este un concurs de creaţie la care aşteptăm cât mai mulţi elevi talentaţi, pasionaţi de literatură. Autorii trebuie să trimită pentru secțiunea de poezie cinci poeme și pentru secțiunea de proză două-trei proze (maximum zece pagini). Textele vor fi redactate în Times New Roman, font 12. Expedierea textelor se poate face la adresa [email protected]. Datele de identificare trebuie menţionate pe colțul din dreapta, sus: nume, prenume, clasa, școala, localitatea“, a precizat prof. univ. dr. Mihaela Albu, preşedinte al Asociației Culturale „Carmina Balcanica“.
Premierea va avea loc la Biblioteca Orășenească „Mircea Radina“ din Segarcea în data de 23 septembrie. Câștigătorii vor fi anunțați cu o săptămână înainte de această dată. Diplomele câștigătorilor care nu vor putea participa la festivitatea de premiere vor fi expediate prin poștă. Juriul este format din scriitori din Craiova, București, Galați, Iași.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS