10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCererile pentru participarea la ora de religie trebuie depuse până pe 6 martie

Cererile pentru participarea la ora de religie trebuie depuse până pe 6 martie

Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educației, a anunțat azi că ministerul a solicitat inspectoratelor școlare să informeze părinții că pentru participarea copiilor la ora de religie trebuie să depună o cerere, conform deciziei Curții Constituționale, adăugând că termenul este 6 martie, transmite Agerpres.

„În acest moment suntem în așteptarea unei decizii a Parlamentului care va spune cum se reformulează prevederile Legii Educației incriminată de decizia de neconstituționalitate și ministerul va pune în practică acele prevederi. Noi am solicitat inspectoratelor școlare printr-o adresă să informeze părinții că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, așa cum spune decizia CCR. (…) Cererile se vor depune până pe 6 martie. Pe de altă parte, am dori totuși să lăsăm un timp părinților, unii pot fi plecați din localitate. Există un formular pe care noi l-am transmis în care spun foarte simplu: doresc ca fiul, fiica mea, cu numele respectiv, să participe la orele de religie, și anume la cultul pe care și-l alege părintele /elevul. E o opțiune a părintelui”, a spus Liliana Preoteasa, la Palatul Parlamentului, la dezbaterea Comisiei de învățământ despre ora de religie.

Întrebată dacă pentru anul viitor cererile se vor depune la sfârșitul acestui anului școlar, ea a spus că ministerul așteaptă decizia Parlamentului.
Liliana Preoteasa a mai anunțat că ministerul a pregătit programe școlare pentru toate cultele care au solicitat acest lucru.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS