21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieNumăr mare de candidați la cea de a doua sesiune a bacalaureatului

Număr mare de candidați la cea de a doua sesiune a bacalaureatului

http://www.youtube.com/watch?v=dBycBDkvPh8

A început numărătoarea inversă pentru cea de a doua sesiune a examenului național de bacalaureat. Luni se va desfășura prima probă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Dolj, pentru sesiunea din toamnă sunt mai mulți candidați decât în anii anteriori și numărul centrelor de examen a crescut.

Nu mai puțin de 2.257 de candidați s-au înscris în acest an pentru a susține cea de a doua sesiune a examenului național de bacalaureat, printre aceștia numărându-se și cei care au fost în situație de corigență sau au avut mediile neîncheiate. În aceste condiții, s-au organizat șapte centre de examen, în care se vor derula atât probele de competențe, cât și cele scrise. „Centrele de examen sunt numai în Craiova, la Colegiul Național «Gheorghe Chițu», Colegiul Tehnic de Arte și Meserii «Constantin Brâncuși», Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul «Ștefan Odobleja», Liceul «Traian Vuia», Liceul «Matei Basarab»“, a menționat inspectorul școlar Alexandrina Năstase, vicepreședintele comisiei județene de bacalaureat.
 
De luni încep probele de competențe

În ceea ce privește examenele, acestea vor începe luni, 18 august, cu evaluarea competențelor de comunicare în limba română. „Probele de competențe se derulează în săptămâna 18-22 august. La competențele de comunicare în limba română sunt 409 candidați, la cele de comunicare într-o limbă de circulație internațională sunt înscriși 434, iar la proba de evaluare a competențelor digitale – 411“, a precizat inspectorul școlar Alexandrina Năstase. Cei mai mulți candidați sunt la probele scrise, programate în perioada 25-29 august. „La proba scrisă de limba și literatura română sunt 1.227 de candidați, la proba obligatorie a profilului situația arată că sunt 1.470 de candidați, din care 1.020 la matematică, iar la proba la alegere sunt 1.539 de candidați, din care 637 sunt înscriși pentru examen la biologie, 359 la geografie, 320 la anatomie și fiziologie umană. În rest, avem câte un candidat la chimie anorganică și un candidat la psihologie“, a declarat vicepreședintele comisiei județene de bacalaureat.

Puțini frecventează orele de pregătire de la școală

Candidații care nu au promovat prima sesiune a examenului de bacalaureat au avut, pe timpul verii, posibilitatea de a se pregăti gratuit pentru cea de a doua sesiune chiar cu profesorii de la școală. Puțini sunt însă cei care au frecventat aceste cursuri. La Liceul de Transporturi Căi Ferate Craiova, ieri, în prima parte a zilei, am găsit doar două eleve de la seral, care făceau pregătire la biologie, una dintre ele fiind trecută de 55 de ani. După ora 12.00 erau așteptați și elevii de la zi. Frecvența nu este foarte mare.
„Unii elevi vin în fiecare săptămână și sunt interesați, alții mai lipsesc, sunt între 8 și 15 elevi. În general, cei care au venit au avut rezultate foarte bune în sesiunea de toamnă. Anul trecut am avut elevi care au luat peste 9 numai cu ce au învățat la orele de pregătire pe vară. Îi meditez la biologie clasa a IX-a și a X-a. Pregătire o să fac inclusiv cu o zi înainte de examen“, a spus Elvira Andrei, director educativ al Liceului CFR Craiova.
Aceeași problemă este și la Liceul Energetic din Craiova. „Am afișat orele de pregătire, problema este că vin doar cei care au luat note peste 5. Toată vara au venit doar 30 de elevi din peste 80 așteptați. Mulți s-au înscris la cea de a doua sesiune crezând că este mai lejeră, dar nu cred să fie așa“, a spus Ion Căpățănă, director adjunct al Liceului Energetic din Craiova. Cadrele didactice spun că vor face pregătire și în săptămâna competențelor, dar cu condiția de a avea elevi prezenți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS