13.1 C
Craiova
luni, 27 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajLaboratorul SCJU Craiova: profesioniștii din spatele analizelor medicale de calitate

Laboratorul SCJU Craiova: profesioniștii din spatele analizelor medicale de calitate

De rezultatele analizelor medicale și rapiditatea cu care acestea sunt oferite poate depinde viața unui om. O determinare corectă și promptă și o intervenție la fel de rapidă a personalului medical poate face diferența între viață și moarte, mai ales în cazurile de urgență. Iar la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, unitate sanitară cu cea mai mare adresabilitate din Oltenia, cazurile grave sunt la ordinea zilei.

În toată această luptă pentru tratarea unui pacient, un rol important îl au și analizele medicale. Laboratorul spitalului județean lucrează la foc continuu, 24 de ore din 24, cu activitate în două ture și cu serviciu de gardă. Astfel se asigură permanența atât pentru Unitatea de Primiri Urgențe, cât și pentru clinicile SCJU Craiova. Volumul este unul imens. Anul trecut, spre exemplu, în laboratorul de analize al Spitalului Județean de Urgență au fost efectuate aproape 1.200.000 de analize pentru 141.076 pacienți internați, ajunși la UPU sau în ambulatoriul de specialitate. Punctul forte al laboratorului din cadrul SCJU, care face, de altfel, și diferența este personalul și aparatura de înaltă performanță.

Laboratorul SCJU posedă o gamă foarte largă și foarte sofisticată de echipamente medicale

„Laboratorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova își desfășoară activitatea pe toate compartimentele și pentru toate analizele solicitate atât de clinicile spitalului, cât și de ambulatoriul de specialitate. Prin urmare, cu analize medicale desfășurate prin compartimentele hematologie, coagulare, biochimie, imunologie și compartimentul de microbiologie reușim să deservim secțiile clinice ale spitalului și ambulatoriul cu peste 150 de tipuri de analize medicale.

Laboratorul posedă o gamă foarte largă și foarte sofisticată de echipamente medicale, toate de ultimă generație. Sunt analizoare automate pe toate compartimentele de hematologie, imunologie, chimie clinică, inclusiv microbiologie, prin care putem să asigurăm calitatea analizelor medicale și competența laboratorului nostru. Analizele efectuate sunt de la gama simplu, la complex, adică analize sofisticate, în special în domeniul imunologie, dar și în bacteorologie“, susține conf. univ dr. Manuela Violeta Băcănoiu.

„În afara instrumentelor cu care noi lucrăm, avem și un personal cu competență declinată, pentru că, într-adevăr, omul sfințește locul. În laborator își desfășoară activitatea cel puțin 23 de medici, chimiști și biologi, și asistente medicale cu specializarea medicină de laborator“, adaugă dr. Manuela Violeta Băcănoiu, care se ocupă de managementul laboratorului.

Rezultatele analizelor medicale se dau în aceeași zi

Un alt avantaj oferit de laboratorul din cadrul SCJU Craiova este rapiditatea cu care sunt oferite rezultatele analizelor medicale. „Cum orice pacient poate deveni o urgență, așa și orice analiză poate deveni una de urgență, care trebuie livrată în cel mai scurt timp posibil. Noi dispunem de analizoare performante, iar rezultatele sunt livrate direct pe secții, prin sistemul intranet, în timp ce în cadrul ambulatoriului se eliberează un buletin de analize direct pacientului sau aparținătorului. Mai mult, echipamentele noastre automate posedă și acțiunea de stat, adică o prioritizare a timpului de efectuare a solicitării respective, în sensul că analiza de urgență va fi furnizată prima dintr-o serie, iar rezultatul după validarea de către responsabilul de analize“, explică dr. Manuela Violeta Băcănoiu.

În laboratorul spitalului județean se asigură și pregătirea medicilor în specialitatea medicină de laborator, microbiologie clinică, a chimiștilor, biologilor și a masteranzilor pe biologie, chimie și microbiologie clinică. „Noi, fiind foarte multe cadre didactice în acest laborator, asigurăm și o pregătire a medicilor, dar participăm și la multe contracte de cercetare, unele dintre ele fiind studii clinice făcute de medicii de pe clinicile medicale, chirurgicale din cadrul SCJU“, susține prof. univ. dr. Maria Bălășoiu, șef al laboratorului SCJU Craiova.

Proiect pentru dotarea laboratorului de microbiologie cu un analizor pentru infecții nosocomiale

Mai nou, cu sprijinul managementului spitalului a fost depus prin PNRR un proiect pentru dotarea laboratorului de microbiologie cu un analizor pentru infecții nosocomiale. „Vom determina foarte repede bacteriile și nu numai acestea, ci și genele de rezistență. O să putem spune pe loc la ce este rezistentă bacteria respectivă, pentru ca medicul să știe cu ce tratează pacientul“, explică dr. Maria Bălășoiu.

Laboratorul de analize al Spitalului Județean de Urgență Craiova este acreditat conform organismului de acreditare RENAR și este în curs de acreditare ANMCS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS