5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeNicolae Ciucă: Dacă sunt încurajați și sprijiniți, oltenii pot face lucruri minunate!

Nicolae Ciucă: Dacă sunt încurajați și sprijiniți, oltenii pot face lucruri minunate!

Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Național Liberal pentru un fotoliu de senator al doljenilor, este “generalul deșertului”, cel care i-a condus pe militarii craioveni în misiunile din Afganistan și Irak. Este militarul care a condus prima luptă a militarilor români de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Generalul deșertului

Om al locului, s-a născut la Plenița, într-o familie de doljeni get-beget, și a crescut în Craiova, unde a fost și elev al Liceului Militar. Ca tânăr ofițer, în 1988, a fost repartizat în Bănie, unde a urcat toate treptele unei cariere miliare de invidiat.

“M-am mândrit întotdeauna cu faptul că sunt oltean și am spus-o ori de câte ori am avut ocazia. Am luat de aici dorința de a reuși în viață, mândria și demnitatea, dar mai ales patriotismul și dragostea de țară”, a spus Nicolae Ciucă.

Din 2001 a preluat conducerea batalionului Scorpionilor Roșii, unitate de elită a Armatei României, pe care l-a comandat în misiunile din Afganistan și, ulterior, în Irak.

În 2004, a fost în focul primei lupte la care au participat militarii români de după Al Doilea Război Mondial, în care craiovenii au apărat podul peste Eufrat, la Nassiriya, în Irak. Și-a îndeplinit misiunea și s-a întors în bază cu toți militarii teferi.

A urmat o carieră de succes, ajungând să fie, la 1 ianuarie 2015, militarul cu rangul cel mai înalt din Armată, “capul Oștirii Române” și, ulterior, Ministrul Apărării.

Doi miniștri, senatori și deputați fac parte din lista candidaților PNL

“De astăzi voi începe o nouă etapă din viața mea, care mă responsabilizează și mai mult și care îmi va oferi șansa de a duce mai departe, către îndeplinire, toate proiectele pe care le-am început. Revin în județul meu natal pentru a-i reprezenta pe doljeni în Parlament, acolo unde se iau cele mai importante decizii pentru țară. În perioade de cumpănă, ca cea pe care o trăim acum, țara are nevoie de decizii corecte, echilibrate, în interesul națiunii!”, a declarat Nicolae Ciucă atunci când și-a anunțat candidatura în Circumscripția electorală nr. 17, Dolj.

Ministrul Ciucă își dorește o campanie curată, în care fiecare să vorbească despre realizările sale și despre ceea ce va face pentru români în Parlamentul României, obiectivul principal al politicii sale fiind prosperitatea și siguranța românilor.

Generalul vrea să demonstreze că există politicieni care pot fi cu adevărat în slujba cetățenilor, vrea să le arate oamenilor că există speranță și că se poate face ceva pentru ei, pentru bunăstarea lor.

“Este greu de crezut că, în Secolul XXI, în tot județul Dolj, există gaze doar în Craiova, iar o călătorie cu trenul din Cetatea Băniei la Calafat durează mai mult decât atunci când a fost inaugurată calea ferată, în 1890. Fără infrastructură, drumuri, cale ferată, apă curentă, gaze, nu vom avea nici investitori și, implicit, nici locuri de muncă. Dacă dezvoltăm județul nu ne vor mai pleca atât de mulți tineri la muncă în străinătate. Oltenii sunt oameni de ispravă, pe care te poți bizui și, dacă sunt respectați, apreciați, încurajați și sprijiniți pot face lucruri minunate!”, a spus Ciucă.

Partidul Național Liberal vine în fața alegătorilor din Dolj cu o echipă puternică din care fac parte doi miniștri, deputați și senatori, lista de la Senatul României fiind deschisă de Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă. Împreună cu cei 30 de primari PNL din județ și cu toți cei ce vor dori să se alăture acestui proiect, vor putea duce la îndeplinire multe proiecte importante pentru doljeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS