Majoritatea extractelor gemoterapice, fie că sunt din muguri, mlădițe, rădăcini tinere sau semințe, conțin țesut meristematic (stem vegetal) care stochează toate principiile active ale plantei respective cu acțiune net superioare celorlalte produse fitochimice din planta uscată asupra diverselor organe și țesuturi umane.
Majoritatea conțin vitamine, minerale, tanini, acizi, flavonoide și terpene (auxine, gibereline, acid abscisic-dormina), dar și hormoni de creștere (auxine, gibereline), unii compuși insuficient cunoscuți cu acțiune antioxidantă și de reducere a radicalilor liberi din organismul uman și de declanșare a mecanismelor antioxidate celulare cu efect antisenescent și antiaging.
Merișorul de munte (vaccinum vitis idea)
Este considerat cel mai puternic extract cu efect antiging deoarece intervine în primul stadiu de îmbătrânire a țesuturilor, având acțiune extrogen-like: antiinflamator și antihialinizant atât al țesuturilor, dar și al pereților vaselor arteriale și arteriolare prin conținutul bogat de acizi formic, salicilic și valerianic și arbutină.
Iarba neagră (caluna vulgaris)
Are o acțiune mai profundă decât merișorul de munte, intervenind în procesele de degenerare mai profundă a țesuturilor (degenerare amiliodă). Are un conținut mare de rășină ercolină și glicozid ericină, acid citric și fumaric, tanin, caroten, amidon și flavoinoide cu puternic efect antiinflamator și antiseptic, dar și diuretic și anticelulitic, fiind benefic atât în curele de slăbire, cât și în toate procesele degenerative hialine și amiloide de la nivelul țesuturilor.
Coacăzul (ribes nigra).
Mugurii proaspeţi au un bogat conţinut de heterozide (flavoinoide, antociani), fenoli, vitamina C, ale cărui proprietăți se păstrează chiar dacă e fiartă, fiind de trei -patru ori mai mare decât vitamina C din lămâie și portocale, aminoacizi (arginină, prolină, alanină) cu acţiune predilectă pe glanda corticosuprarenală cu efect cortizon-like, dar fără a avea efectul toxic al acestuia. Este considerat un „elixir pentru longevitate“ cu efect anxioxidant puternic și antiaging.
Alunul (corylus avellana)
Mugurii proaspeți conțin tanini, rezine, flavonoizi, minerale (K, Na, Ca, P, Fe, Cu), vitamine (A, C, B1 și B2, niacină), substanțe azotate, toate cu efect preponderent antislerotic pulmonar și hepatic, dar și antisclerotic general: remineralizant, hrănitor și de hidratare intracelulară (de reglare a apei interstițiale prin introducerea apei în celule și de refacere a tonusului celulelor, inclusiv a pereților vasculari), efect de eliminare a cataboliților toxici (efect uricozuric), recomandându-se după-amiaza, când e mai mare stresul, deshidratarea și dezechilibrarea organismului. Are și efect antisclerozant al țesuturilor, în principal al ficatului și plămânilor.
Afin (vaccinum myrtilis)
Mlădiţele tinere de afin conţin ţesut meristematic sau ţesut tânăr nediferenţiat embrionar. Acestea conţin, pe lângă arbutamină şi substanţe minerale, oligoelemente, zaharuri, acizi organici, aleanolic şi ascorbic, fitosteroli, răşini şi hormoni de creştere (auxina, giberelina şi acidul abscisic sau dormina), flavonoide şi citochine (cinetina) cu un potenţial mai mare de divizare decât planta adultă, condensând într-un singur remediu proprietăţile organotropice şi terapeutice ale fructelor şi frunzelor de afin.
Are puternică acțiune antioxidantă, reduce permeabilitatea vasculară periferică, ameliorând circulația periferică, inclusiv cea oculară, efect uricozuric și antitrombotic, dar și hipoglicemiant.
Rozmarin (rosmarinus officinalis)
Mlădiţele au un conţinut bogat în uleiuri volatile, hidrocarburi terpenice, saponine, alcooli, flavone libere şi flexozidate, compuşi triterpenici, acizi fenolici, taninuri, vitamina C, cu acţiune antioxidantă puternică (asemănătoare de gingko biloba) prin stimularea sistemului nervos şi reticuloendotelial.
De asemenea, are acţiune suprarenală (stimulează 17-cetosteroizii), dar şi asupra organelor genitale (intervine pe axul suprarenalo-gonadic, încetinind acţiunea factorilor care produc senescenţa gonadică, atât masculină, cât și feminină (dismenoree, frigiditate, andropauză, impotenţă sexuală, etc.). Are şi acţiune pe fosfataza alcalină care reglează echilibrul ionic şi mineral al întregului organism.
Mărul pădureț (malus silvestris)
Are acţiune dublă la nivel fizic, dar şi mental, simbolizând experiența unui adolescent în curs de devenire adult cu organotropism pe gonadele feminine, crescând secreţia progesteronică, având indicaţie la femeile după pubertate, îndeosebi cele aflate la menopauză (dacă e prescris în cea de a doua parte a ciclului menstrual, ajută la regularizarea acestuia, reglând și armonizând chiar și degradarea hormonilor steroidieni: estrogen și progesteron. Se recomandă și la bărbați după pubertate).
De asemenea, reglează digestia şi tranzitul intestinal, fiind indicat persoanelor care se simt murdare pe interior şi care doresc tot timpul să se cureţe, nu doar din punct de vedere fizic, ci şi emoţional şi energetic, fiind un bun drenor al intestinului gros şi subţire, cu acțiune depurativă profundă. Efectul antioxidant şi protector vascular e similar cu al gingko biloba care e complementul său (de 5 – 10 ori efectul e superior vitaminei C şi E) și, de asemenea, are acțiune antiaging prin efectul progesteron-like antiinflamator, cicatrizant, tonifiant și întăritor al țesutului cutanat.
Măslinul (olea europaea)
Simbolul castității la greci fiind arborele purității și castității zeiței Pallas Atena, la creştini e considerat simbolul păcii şi al purităţii (porumbelul cu creanga de măslin în cioc sau ramura de măslin ce încununează capul Lui Iisus), dar şi simbolul vieţii eterne datorită frunzelor sale veşnic verzi şi a măslinelor care erau hrană zeilor, ci şi a faptului că din el se extrăgea uleiul care avea multiple utilizări alimentare şi rituale, fiind folosit pentru miruire. Mai e denumit la evrei şi creştini arborele lumii, iar în Islam semnifica Axa lumii, fiind foarte rezistent la intemperii, dar necesită multă lumină.
Este un arbore milenar (trăieşte mai mult decât stejarul, până la aproximativ 5.000 de ani), are trunchiul neregulat, noduros şi torsionat, cu ramuri strâmbe şi contorsionate, prin similitudine, acţionând şi reparând structurile cicatrizate vasculare.
Extractul din mlădiţe este bogat în compuşi flavonoici ca olivina cu efect antioxidant și anti-aging fiind inhibitor al ciclooxidazei 2 și inhibitor al alfa G-6-D ce intervine în metabolismul glucozei, scăzând glicemia, rutozida care e cel mai puternic antioxidant din această clasă, inhibând factorul de creștere vasculară cu rol de inhibare a angiogenezei, compuși amari iridoide ca oleuropeina şi oleuropesida, uleiuri şi acizi graşi oleanolici, alți compusi fenolici cu efect antiHTA la fel ca al captoprilului, dar cu efect hipogliceminat mai bun, acid oleanolic, acid măslinic, acid glicolic care au acțiune diuretică şi hepatorenală și hipolipidică prin inhibarea produșilor cu densitate mare și a HDL.
Gingko biloba
Copac milenar din vremuri preistorice (fosila) considerat elixir de viaţă lungă ale căror principii (terpene) active nu se regăsesc la nici o altă specie de plantă.
Extractul din muguri şi mlădiţe sunt active pe plachetele eritrocitare, împiedicând starea de hiperagregare plachetară şi tendinţa la trombozare vasculară (este inhibitor al factorului de agregare plachetară-PAF). Are şi efect antioxidant de combatere a radicalilor liberi ai oxigenului, fiind un inhibitor al peroxidării lipidelor, cu efect antiaging. De asemenea, este un angioactivator la nivelul circulaţiei centrale şi periferice, având efect vasodilatator şi trofic vascular. Are efect antiinflamator reducând edemele cerebrale şi oculo-retineine postraumatice sau toxicologice. Pe celula nervoasă, are acţiune tonifiantă, fiind un neuroprotector cerebral, îmbunătăţind activitatea neuronală şi creşterea fluxului sanguin la nivelul microcirculaţiei cerebro-oculare.
Ca atare, este indicat în bolile vasculare degenerative cu afectarea endoteliului vascular, cu predilecţie pe arterele cerebrale şi periferice, dar şi pe sistemul capilar şi venos; reduce fenomenele de degradare a funcţiilor intelectuale la vârstnici (indicat în demențele senile și Alzheimer), îmbunătățește capacitățile cognitive și de învățare la tineri.
Murul (rubus fructicosus)
Este un arbust indigen ubicvitar ce creşte pe soluri degradate, neoxigenate şi hipoxiate, sufocând creşterea altor plante (are tendinţă expansivă şi de invazie de noi teritorii caracteristică familiei Rozacee, dar şi de reoxigenare, revigorare, refacere a acestor terenuri degradate asfixiate). Ca atare, şi acţiunea lor se îndreaptă tot în aceste direcţii, pe de o parte de revigorare şi susţinere a organismului în general, şi în special a aparatului pulmonar şi osteoarticular.
Pe de altă parte, observăm tendinţa de acţiune expansionistă pe structurile senescente hialinizate ca și merișorul (acţionează mai puţin pe cele fibrozate). Mai are şi acţiune osteoblastică, fiind utilizată în osteoporoza senilă şi în artroze (coxartroze şi gonartroze).
Stejarul (quercus pedunculata)
Este un arbore longeviv ce trăieşte până la 2.500 de ani, considerat ca simbolul vieţii şi virilităţii (arborele Lui Zeus sau Thor), simbolul bărbatului sau locul în care creşte e un loc sacralizat, fiind arhetipul tuturor arborilor, stâlpul axei lumii-Axus Mundi. În folclorul romănesc semnifică forța fizică și psihică. Ca gemoderivate se folosesc toate componentele stejarului: scoarţa interioară a rădăcinilor şi de pe ramurile tinere de până la trei ani bogate în taninuri (quercitanină), flavoinoide, polichinone şi acizi organici (acid quercitanic) cu efect hemostatic, astringent, cicatrizant cutanat şi antidiareic, efect antisenescent și revitalizant al organismelor debilitate, efect de drenor universal.
Extractul din amenţi şi muguri are aproximativ acelaşi conţinut ca şi scoarţa, dar în cantităţi mai mici, având efecte selective pe glandele suprarenale (ca şi coacăzul negru) şi pe gonade, în special cele masculine, reglând secreţia de testosteron (aceeaşi acţiune o are şi extractul din ghinde).
Arborele de Sequoia (Sequoia gigantea)
Este cel mai mare conifer din lume, puţin studiat, dar are totuşi aplicaţii terapeutice în domeniul geriatriei ca antisenescent, tonic şi imunostimulent general şi neuro-sexual. Organotropism: tonic nervos şi endocrin cu efect de stimulare a metabolismului prostatic, spermatogeneză, dar şi acţiune asupra uterului şi scheletului, fiind indicat în domeniul geriatriei, având efect tonifiant şi revitalizant la bătrâni: creşte 17 cetosteroizii, acţionând ca tonic asupra SNC şi genital cu stimularea spermatogenezei şi a funcţiei adenomatoase a prostatei, dar are acţiune şi pe uterul fibromatos al femeilor cu o anumită tendinţă de masculinizare, iar în fracturi şi osteoporoză consolidează oasele.
Arinul negru (alnus aglutinosa)
Familia Betulacee ca și mesteacănul, fiind considerat un arbore pionier şi colonizator al terenurilor aluvionare. Datorită capacităţii sale mari de regenerare a acestor soluri umede, are capacitatea să protejeze alte specii care cresc pe aceste soluri. Dacă e lăsat în apă, lemnul lui devine din ce în ce mai bun, îmbunătăţind şi calitatea apei (de aceea se foloseşte în prima fază a inflamaţiei). Ca simbolism, în tradiţiile vechi era considerat simbolul masculinităţii, fiind considerat un arbore de temut, sinistru, nu doar pentru că trăieşte în aceste soluri umede şi mlăştinoase, ci şi datorită faptului că atunci când este tăiat, din lemnul său alb-gălbui curge o sevă de culoare portocaliu roşietică, ca şi cum ar sângera.
Mugurii proaspeți au ca principii active: alnulină, hemodină, taninuri, alcooli (taraxenol, lupeol, sitosterol), triptene, minerale, toate acestea având rol antipiretic, antiflogistic, antitrotrombic, antiinflamator şi antialgic. Datorită efectului său antiinflamator, antiedematos, antitrombotic și tonifiant arterial cerebral, este folosit nu doar în procesele degenerative fibrinoide cerebrale, ci și generale.
Zmeur (rubus idaeus)
Considerat marele remediu feminin (cum Sequoia e la bărbați) având o acţiune mai polarizată decât murul. Este un arbust nepretenţios, care creşte spontan pe solurile din regiunea subalpină, înmulţindu-se rapid prin stoloni (tema expansiuinii), care înfloresc şi fructifică din al doilea an, şi care apoi mor, îmbogăţind solul pe care cresc (tema vieţii şi a morţii). Este şi cultivat prin curţi şi grădini, mugurii, mlădițele și fructele fiind bogate în vitaminele A, B, C, antioxidanţi, acizi graşi şi săruri minerale, dar conțin și o cantitate mare de fragarină ce acţionează pe miometru determinând relaxarea acestuia şi a forţei sale de contracţie.
De asemenea, reglează secreţia estrogeno-progesteronică ovariană prin stimularea axului hipotalamo-ovarian, restabilind echilibru ovarian dereglat în sindroame dismenoreice, fiind indicat în toate tulburările hormonale feminine apărute la orice vârstă, dar și cu efect antisenescent, nu doar pe gonade, ci și general.