6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCât ne ajută exercițiile oculare?

Cât ne ajută exercițiile oculare?

Tensiunea acumulată într-o zi la nivelul ochiului, fie după statul cu orele în fața calculatorului, TV, citit, scris, limitează flexibilitatea unor perechi de mușchi oculari (6 mușchi la fiecare ochi), contractându-i permanent.

Se creează o presiune a musculaturii oculare ce deformează ochii, mușchii sunt tensionați și nu mai au aceeași flexibilitate de a focaliza de aproape și la distanță, iar imaginea devine încețoșată. Soluția pentru a uniformiza forța mușchilor este să se elibereze tensiunea oculară din acei mușchi. Din păcate, dacă se dorește doar antrenarea mușchilor oculari se creează și mai multă tensiune oculară, ceea ce afectează vederea. Așadar, rolul unui exercițiu pentru ochi este de a elibera tensiunea din mușchii oculari care sunt printre cei mai puternici mușchi din organism.          

Exercițiile oculare sunt foarte simple și au rolul de a elibera tensiunea oculară: 

1. Ținem ochii închiși pentru 10 secunde și facem presiune ușoară cu degetele de la mâini. Astfel este eliberată tensiunea oculară, iar mușchii își recapătă forța inițială, aducând globul ocular la forma sa sferică, iar vederea clară este recăpătată; 

2. Un alt exercițiu de relaxare oculară constă în a închide ochii aproximativ 7 secunde, apoi îi deschizi larg tot cam 7 secunde și repeți asta dimineața la trezire și seara, înainte de culcare sau ori de câte ori simțim ochii obosiți;

3. Se pot face și exerciții de relaxare a musculaturii oculare privind în cele 8 puncte extreme ale ochiului preț de 7 secunde: dreapta jos, stânga jos, dreapta sus, stânga sus, dreapta maxim, stânga maxim, sus maxim; 

4. Clipim cât mai des de 10-20 ori la fiecare 5 minute. Acest obicei ajută la eliberarea tensiunii din ochi şi le va permite să se relaxeze. În momentul în care clipim, doar pleoapa superioară se mişcă, iar muşchii pleoapelor vor regla secreția glandelor lacrimale și, dacă în timp ce clipim începem să lăcrimăm, este foarte bine, deoarece lichidul lacrimal va umezi ochii, îi va hrăni şi îi va curăţa de praful acumulat în timpul zilei; 

5. Expunerea la lumina solară în fiecare dimineaţă după ce ne trezim pentru 5-10 minute ne va ajuta să captăm și mai multă energie pentru acea zi (echivalentul unei căni de cafea), dar și o asimilare mai bună a vitaminei D, care este produsă de organism prin expunere la soare și care este stâlpul sănătăţii noastre. Prin vitamina D, calciul de care are nevoie întregul organism se fixează mai bine în organism. Astfel, vom avea şi ochi mai energizaţi şi mai buni și ne va ajuta să nu mai fim atât de sensibil la lumina puternică;

6. Menținerea ochilor umezi fie prin consumul adecvat de apă, fie prin spălări frecvente stimulează glandele lacrimale prin a asigura un confort optim de lubrifiere a corneei;

7.  Exercitiu „departe – aproape“: pentru acest exercițiu, fixăm cu privirea un punct cât mai îndepărtat. Ţinem mâna întinsă cu degetul mare ridicat în față, la nivelul ochilor, și privim mai întâi degetul mare, apoi privim în depărtare, menținând ochii în fiecare poziţie pentru 5 secunde. Se repetă exerciţiul de 5 – 10 ori fără să stresăm ochii, respirând normal, conștient, apoi închidem ochii, pentru a-i relaxa. Se poate face acest tip de exercițiu „sus-jos“ sau „stânga-dreapta“ sau privim cu ambii ochi spre vârful nasului cateva secunde, relaxând ochii. Aceste exerciții întăresc și reactivează întreaga rețea neuro-musculară a ochilor.                                                                   

 8. Exerciții de rotire circular a ochilor în sensul acelor de ceasornic: executăm 5 rotații într-un sens, apoi 5 în celălalt sens. Rotirea se face lent, cu o mică pauză între cele 2 sensuri și apoi ne relaxăm, închizând ochii. 

Dr. Ghenoiu Roxana, medic primar oftalmolog – Clinica RO-OPTIC Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS