5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajDe ce este indicat să facem o ecografie cardiacă

De ce este indicat să facem o ecografie cardiacă

O consultaţie de rutină la cardiologie se încheie, uneori, doar cu o electrocardiogramă (EKG). Specialiștii Centrului Medical Speranţa atrag, însă, atenţia că o ecografie cardiacă este, de cele mai multe ori, indicată. Medicii explică de ce aceasta este importantă şi nu ar trebui omisă în cadrul unui consult la inimă.

Medicii cardiologi Radu Popa și Adrian Coandă

Ecocardiografia este o metodă imagistică modernă de bază în cardiologie. Faţă de EKG, ecografia cardiacă oferă informaţii suplimentare care se pot dovedi de mare ajutor în cazul unui pacient. „Pe o electrocardiogramă, un infarct miocardic fără supradenivelare nu este detectabil. Acesta este vizibil doar dacă facem şi o ecografie care să deceleze tulburările de mișcare ale pereților inimii”, explică dr. Radu Popa, medic cardiolog în cadrul Centrului Medical Speranţa.


Ecografia cardiacă este o metodă accesibilă şi fără iradiere, astfel încât argumentele pentru a face apel la această investigaţie sunt numeroase. Un aparat ecografic performant oferă o imagine mai clară, bazată pe tehnologia modernă încorporată, iar pe această imagine clară, măsurătorile sunt mai precise și, pe baza acestora, medicul cardiolog poate pune un diagnostic corect. 

Părerea unanimă este că ecocardiografia este recomandată, pentru stabilirea diagnosticului, oricărui pacient cardiac sau oricărui pacient care are unul sau mai multe simptome cardiace: durere în piept, respirație grea, palpitații, oboseală. În plus, mai este recomandată oricărui pacient care are hipertensiune arterială pentru a se vedea în ce măsură este afectată și inima.

În acest moment, cea mai perfomantă și avansată ecografie la inimă este ecocardiografia 4D, care se bazează pe tehnologii ce folosesc inteligența artificială.

Ecografia 4D, pentru cea mai precisă analiză

La Centrul Medical Speranța, medicii cardiologi dr. Radu Popa şi dr. Adrian Coandă folosesc cel mai avansat echipament din România pentru efectuarea unei ecocardiografii transtoracice, atât standard, 2D, cât și în 3 sau 4 dimensiuni, comparabilă cu o ecografie făcută în cele mai avansate centre medicale din Europa.

Printre avantajele ecografiei 4D se numără analiza precisă a dimensiunilor, a formei și a altor caracteristici ale cheagurilor de sânge posibile din interiorul camerelor inimii.

Centrul Medical Speranţa se află în Craiova, pe str. Înfrățirii, nr. 16.
Puteţi face o programare la numărul de telefon 0771.493.887.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS