Se deschide Târgul CONTEX

Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj lansează o nouă ediţie a Târgului CONTEX, specializat în îmbrăcăminte şi încălţăminte. Târgul îşi va deschide porţile astăzi, la Casa Tineretului din Craiova, cu cele mai noi colecţii de vară. Ca și la edițiile precedente, Târgul CONTEX vă aşteaptă zilnic cu cele mai noi modele pentru articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, piele şi produse hand-made, la preţuri de producători.

„Deschidem astăzi porţile târgului din luna iulie, unde firmele prezente din toată ţara vin cu colecţii de vară. Avem pentru doamne noua colecţie. Nici domnii nu sunt uitaţi. Această ediţie se înscrie şi ea în Campionatul Preţurilor Mici, sub deviza «vizitați, comparați prețurile și cumpărați». Invităm publicul craiovean să vină şi să compare preţurile de la târgurile noastre CONTEX. Vor fi prezente 15 firme producătoare, care fac eforturi deosebite pentru a oferi craiovenilor produse de calitate, la preţuri de producător“, a spus George Moțățăianu, director Târguri şi Expoziții în cadrul Camerei de Comerţ si Industrie Dolj.

Târgul Contex este deschis în fiecare zi, până la ora 19.00. Evenimentul organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Dolj îşi va închide porţile duminică, 7 iulie.