Acasă Bani & Afaceri Publireportaj Centrul Medical Phoenix, medici şi servicii de 10

Centrul Medical Phoenix, medici şi servicii de 10

-

Cel mai mare furnizor de servicii medicale private din Oltenia, Centrul Medical Phoenix, a sărbătorit vineri zece ani de existență în slujba pacientului. La eveniment au participat angajaţi ai centrului, medici colaboratori, autorităţi care sprijină mediul prival, dar şi medici de renume ai oraşului.

Înfiinţat în anul 2009, ca un centru medical dedicat osteoporozei, Phoenix s-a dezvoltat treptat şi a ajuns în prezent un punct de referinţă pe piaţa medicală din sudul României. „Povestea Phoenix a început cu un grup mic de oameni, majoritatea regăsindu-se şi acum în echipă. Am pornit cu puţine resurse materiale, dar cu multă ambiţie şi cu dorinţa de a schimba puţin sistemul privat de sănătate din Craiova, de a aduce ceva mai bun, de a încorpora toate serviciile sub aceeaşi umbrelă. Până acum, consider că ne-a ieşit, iar cei zece ani au trecut foarte repede, foarte intens, dar sunt convins că următorii zece ani vor fi şi mai intenşi. Avem o echipă numeroasă de medici profesionişti, 80 – 90 la sută dintre ei fiind angajaţi doar la Phoenix, ceea ce este un mare atu pentru noi. Filosofia noastră este simplă: în centrul intereselor noastre este pacientul, totul gravitează în jurul lui. El trebuie să beneficieze de cele mai bune servicii şi să plece mulţumit, bine investigat şi bine tratat“, a spus dr. Ionuț Vasile, medic primar Endocrinologie și fondatorul Centrului Medical Phoenix.

„Faptul că oamenii au atâta grijă de oameni este fantastic“

În anul 2018, Centrul Medical Phoenix a fost integrat în Grupul Medicover România și astfel au fost demarate strategii de creștere a calității serviciilor medicale acordate pacienților, atât prin achiziția de aparatură medicală de ultimă generație, cât și prin diversificarea specialităților oferite. „Phoenix reprezintă, în primul rând, un standard înalt de calitate, medici foarte buni, un foarte bun leadership, dar şi medicul Ionuţ Vasile, care a pus bazele acestui centru medical. Craiova a însemnat pentru noi o locaţie care lipsea în harta centrelor Medicover din ţară. Foarte importanţi în ceea ce reprezintă Phoenix sunt oamenii, iar faptul că oamenii au atâta grijă de oameni este un lucru fantastic. În această seară sărbătorim cei zece ani de activitate, iar pentru următorii zece ani ne propunem să-i ajutăm şi să-i sprijinim să se dezvolte“, a spus Adrian Peake, general manager al Medicover România.

Phoenix – echipă medicală de elită

Performanța echipei de management, calitatea serviciilor medicale, seriozitatea sunt doar câteva dintre atuurile Centrului Medical Phoenix. „Piaţa medicală privată nu este una uşoară, dar în egală măsură cred că trăim într-o eră în care pacienţii ştiu să aleagă şi sunt extrem de informaţi şi dacă noi ne ridicăm la standardele pe care ei şi le doresc atunci când ei se adresează unui centru medical înseamnă că noi ne-am atins ţelul. Faptul că Phoenix există de zece ani demonstrează că a existat întotdeauna această corelaţie între aşteptarea pacienţilor şi ceea ce s-a oferit prin serviciile de înaltă calitate. Faptul că au ţinut pasul cu dezvoltarea, în sensul că au deschis an după an noi centre medicale, arată progres. Faptul că vorbim despre singura reţea regională – pentru că Phoenix înseamnă Craiova, dar în egală măsură înseamnă şi Târgu Jiu, Slatina, Drăgăşani, Calafat – reprezintă încă un atu pe care Phoenix l-a avut în decursul timpului. Discutăm de o echipă medicală de elită, care a reuşit întotdeauna, în acord cu echipamentele, cu strategia, să ofere pacienţilor ceea ce aceştia şi-au dorit“, a spus Claudia Oanea, Director Operatiuni şi Dezvoltare Clinici Partenere Medicover.
Sărbătoarea Phoenix a însemnat şi exprimarea recunoştinţei faţă de toţi angajaţii, iar cei mai longevivi dintre aceştia au fost premiaţi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea primei reţele regionale de clinici private din Oltenia.
Povestea Phoenix continuă, iar centrul va renaşte şi se va reinventa pentru a răspunde în permanenţă nevoilor pacienţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

Horoscop

Berbec Duceți la bun sfârşit nişte proiecte dificile. Sunteți hotărât în ceea ce faceți, iar acest lucru vă aduce succesul. Apar cheltuieli...

Inspector de muncă, acuzat de luare de mită

Procurorii doljeni au reţinut un craiovean de 45 de ani, angajat al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj. Anchetatorii susţin că inspectorul de muncă a cerut o mită de 1.500 de lei administratorului a două societăţi comerciale.