12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajTârgul CONTEX te premiază cu 1.000 de lei

Târgul CONTEX te premiază cu 1.000 de lei

Articole de îmbrăcăminte și încălţăminte de cea mai bună calitate și la prețuri de producător. Aceasta este oferta pentru craioveni a ediţiei de Dragobete a Târgului Contex. Evenimentul, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Dolj, la etajul patru al centrului comercial Mercur, vine cu mai multe elemente de noutate. „Încercăm să creăm două locații, respectiv Mercur Center pentru perioada rece, respectiv târgurile din octombrie, decembrie și februarie, urmând ca primăvara și vara să organizăm evenimentul în locația deja consacrată, Casa Tineretului. Ne-au răspuns prezent, ca de fiecare dată în ultimii 12 ani, principalii producători cu care colaborăm din Brașov, Sighișoara, București, Constanța. Un alt element de noutate al târgului constă în faptul că de data aceasta nu mai oferim un produs la tombolă, ci un premiu destul de substanțial, respectiv 1.000 de lei cash“, a spus George Moțățăianu, directorul Direcției Târguri și Expoziții, din cadrul CCI Dolj.
Acordarea premiului nu este condiționată de achiziționarea unui produs din cadrul târgului. Trebuie doar ca persoana câștigătoare să fi împlinit 18 ani. „Extragerea va avea loc duminică, la ora 14.00, și, în cazul în care câştigătorul se află acolo, îi oferim premiul pe loc. Dacă nu, îl așteptăm luni, la sediul Camerei de Comerț și Industrie a județului Dolj“, a adăugat George Moțățăianu.
Oferta este generoasă, în special pentru doamne, privind colecţiile de îmbrăcăminte aduse la Craiova de producători consacraţi din Braşov. „Contex este un târg de tradiție pe profilul de îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerii și alte produse, iar Craiova este o locație în care în decursul ultimilor șase ani am fidelizat clientele. Avem cliente care apreciază produsele de calitate, produsele românești, pe o piață destul de invadată de produse aduse din alte țări, care de cele mai multe ori nu sunt de calitate. Oamenii preferă să poarte haine produse în România nu dintr-un patriotism fals, ci pentru că sunt făcute pe tiparele românești și pe gusturile clientelor de aici. Avem designeri foarte buni, iar producătorii români pun încă mare accent pe calitate, nu pe cantitate, adică materiale de calitate, finisaje bine făcute și modele actuale sau clasice, în care româncele se regăsesc foarte bine. Venim din Brașov cu produse făcute de noi și pentru sezonul de primăvară, și din cele de iarnă, care sunt acum în lichidare de stoc, la reducere“, a spus Doru Doroftei, producător de îmbrăcăminte din Brașov.
La târg sunt prezenți, de asemenea, și producători de haine de blană. „Am venit cu blănuri, suntem din Brașov. Nu este prima dată când venim la Craiova și de fiecare dată am fost mulțumiți. Este prima dată când venim în această locație și sperăm să vină și clienții. Avem căciuli de blană, veste, haine, iar prețurile diferă de la un produs la altul. Pentru hainele de blană, prețurile pornesc de la 1.500 de lei. Avem și veste din blană, ale căror prețuri pornesc de la 900 de lei, dar și căciuli, cu 350 de lei“, a spus Szabo Etelka, din Brașov.
Ediția de Dragobete a Târgului Contex se desfășoară în perioada 21 – 25 februarie, iar programul de vizitare este cuprins în intervalul orar 10.00 – 22.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS