17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAmnistia fiscală, ultima strigare la ANAF de anulare a accesoriilor

Amnistia fiscală, ultima strigare la ANAF de anulare a accesoriilor

Luni, 16 decembrie, este ultima zi în care persoanele fizice şi firmele mai pot depune cereri la Fisc pentru a beneficia de amnistia fiscală. Datornicii care plătesc datoria principală inclusiv pe 16 decembrie vor beneficia de anularea dobânzilor şi penalităţilor aferente, dacă au cerut acest lucru.

Amnistia fiscală introdusă prin OG nr. 6/2019 se află pe ultima sută de metri. Astăzi, 16 decembrie, este ultima zi în care contribuabilii cu datorii mai pot depune cerere la Fiscul de care aparţin, pentru a beneficia de anularea accesoriilor.


Potrivit actului normativ invocat, persoanele care aveau datorii către ANAF la 31.12.2019 şi care le achitau până la 15 decembrie 2019 beneficiau de anularea dobânzilor şi a majorărilor de întârziere. În legislaţia fiscală, aceste majorări se numesc accesorii.


Dar pentru a beneficia de astfel de anulări ale accesoriilor datorate, era nevoie să fie achitate datoriile principale, până pe 15 decembrie. Având în vedere că 15 decembrie a picat într-o zi nelucrătoare, termenul de depunere a cererilor şi de plată a banilor a devenit automat data de 16 decembrie.

OG nr. 6/2019, care stabileşte modul în care se face amnistia fiscală, se aplică atât persoanelor fizice, cât şi firmelor care datorează către stat impozite şi taxe.

Câţi datornici au depus cereri la Fisc, pentru amnistia fiscală

Potrivit datelor solicitate de GdS de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Dolj, câteva sute de contribuabili au depus cereri prin care au solicitat deja anularea accesoriilor calculate pentru datoriile acumulate. Datele prezentate sunt valabile până la 6 decembrie 2019.

Până la data respectivă, potrivit datelor de la AJFP Dolj, au depus cereri pentru anularea accesoriilor 476 de contribuabili. Până la data respectivă, 342 de contribuabili îşi achitaseră datoriile principale. Abia după ce plătesc sumele principale restante către ANAF pot beneficia restanţierii de amnistia fiscală. Este destul de puţin, raportat la numărul total de datornici.

Câţi contribuabili ar beneficia de amnistia fiscală

Potrivit calculelor AJFP Dolj, au datorii către ANAF 4.741 de firme din Dolj. Suma totală datorată de aceste firme este de 167,5 milioane de lei. La aceasta se adaugă accesorii de 58,2 milioane de lei. Dobânzile şi penalităţile „cocoşează“ şi mai mult firmele cu datorii. În cazul Doljului, accesoriile reprezintă peste o treime din totalul datoriilor.

Teoretic, aceste accesorii ar fi putut fi şterse, dacă firmele achitau datoria principală. Dar nu toate cele 4.741 de firme puteau să se încadreze în condiţiile OG nr. 6. Societăţile care nu au putut ani de-a rândul să îşi achite impozitele şi taxele datorate statului nu puteau să facă acest lucru nici din vară şi până acum.


Totodată, potrivit răspunsului primit de la AJFP Dolj, la solicitarea GdS, de amnistia fiscală ar fi beneficiat şi 606 de persoane fizice cu datorii la ANAF. Suma totală datorată de aceştia este de 7,5 milioane de lei. Se adaugă accesorii de aproximativ 3,3 milioane de lei. Deci, accesoriile sunt de aproape jumătate din nivelul datoriilor.


Fiscul doljean a menţionat că după 16 decembrie se poate contabiliza suma totală încasată de la datornicii care au cerut să li se anuleze accesoriile.

Ştergerea datoriilor unora nu este pe placul firmelor corecte

Amnistia fiscală a fost privită cu reticenţă de către firmele corecte, care îşi plătesc lună de lună impozitele şi nu au datorii. Reprezentanţii unor astfel de firme private au precizat, pentru GdS, în urmă cu câteva luni, că actele normative repetate prin care statul acordă facilităţi fiscale datornicilor nu sunt un semnal bun pentru firmele bun-platnice către stat.

Măsura acordării de amnistieri fiscale doar pentru unele firme le determină pe cele corecte să nu îşi mai plătească la timp impozitele. Firmele ar lua această măsură, pornind de la considerentul că, oricum, vor fi scutite de stat, la un moment dat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS