20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaGuvernul a aprobat o serie de măsuri care să vină în sprijinul fermierilor

Guvernul a aprobat o serie de măsuri care să vină în sprijinul fermierilor

Guvernul a aprobat joi o serie de măsuri care să vină în sprijinul fermierilor. Este vorba de creditare cu dobânzi mai mici și de subvenționarea electricității. Săptămâna viitoare vor fi adoptate și alte hotărâri pentru legumicultori și apicultori – a spus ministrul agriculturii, Florin Barbu.

În ședința Guvernului a fost adoptată Ordonanța de urgență privind aprobarea schemei de ajutor de stat Creditul Fermierului, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Prezentul act normativ vizează creșterea accesului la finanțare pentru fermieri, prin instituirea unei  scheme de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. MADR acordă un ajutor de stat, sub formă de grant, care acoperă componenta de dobândă, reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, acordată pe o perioadă de maximum 60 luni, fără a depăși cuantumul nominal stabilit prin acordul de finanțare, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar. Rata dobânzii aferentă creditelor este formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 1,95% pe an.

Bugetul schemei de ajutor de stat are o valoare de maximum 815,5 milioane lei, echivalentul a 164,1 milioane euro şi se asigură în limita sumelor disponibile din contul „Fondul pentru creditare și garantare a creditelor”, precum și a prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Beneficiarii eligibili 

Beneficiarii eligibili sunt operatorii economici care își desfășoară activitatea în sectorul producției agricole primare definite prin Codurile CAEN 011:

  • Cultivarea plantelor nepermanente; CAEN 012
  • Cultivarea plantelor din culturi permanente; CAEN 013
  • Cultivarea plantelor pentru înmulțire; CAEN 014
  • Creșterea animalelor și CAEN 015
  • Activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor), indiferent de mărimea acestora.

Prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 3.500 de beneficiari.

Monitorizarea şi controlul beneficiarilor în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se efectuează în mod transparent, nediscriminatoriu, prin publicarea lunară a înscrierilor şi beneficiarilor, pe site, de către FGCR, cu respectarea reglementărilor aplicabile instituțiilor de credit şi instituțiilor financiare nebancare.

Noi acte normative săptămâna viitoare

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a spus că potrivit proces verbal încheiat cu fermierii, aproape 90% din acte sunt finalizate, sunt publicate în Monitorul Oficial. „Săptămâna viitoare avem acte importante pentru sectorul legumicol. Vorbim de Programul „Tomata”, Programul „Usturoi”, unde vom da un sprijin pe Ucraina de înființare a culturilor de 1.500 euro pe 1.000 de metri pătrați. Și, bineînțeles, un ajutor tot pe cadrul Ucraina pentru sectorul apicol din România.

Cultivatorii de cartofi vor putea primi în acest an un sprijin financiar de cel mult 200 euro pe hectar, printr-o schemă de ajutor de minimis, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii. Pentru a obține acești bani, fermierii trebuie să cultive minimum 0,3 hectare și să obțină o producție de cel puțin 15 tone pe hectar. De asemenea, ei trebuie să comercializeze cel puțin șase tone din producție până la jumătatea lunii noiembrie. Suma totală alocată programului depășește 11 milioane de lei, iar înscrierile se vor face până pe 20 mai.

Citește și: Crescătorii de porci şi păsări pot depune cererile pentru acordarea subvenţiilor la APIA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS