5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaProducătorii de legume, disperaţi: „Prețurile în piețele angro sunt cele mai mici din ultimii 20 de ani“

Producătorii de legume, disperaţi: „Prețurile în piețele angro sunt cele mai mici din ultimii 20 de ani“

Legumicultorii, care în această perioadă au mari probleme cu temperaturile scăzute, dar și cu lipsa accesului la spațiile de vânzare din cauza crizei coronaviruslui, trag un nou semnal de alarmă. În numele unei forme asociative proaspăt înființate trimit către Ministerul Agriculturii un nou apel.

Reprezentanții a șapte forme asociative, inițiatori au grupului de producători „Uniunea Salvați Țăranul Român“, proaspăt înființat, fac un nou apel către Ministerul Agriculturii. În aceste zile, spun producătorii, trăiesc poate cea mai neagră perioadă din ultimii 20 de ani. În piețe se uită lung după cumpărători, la depozite produsele li se cumpără cu prețuri de nimic, iar peste toate, suprafața totală pentru care în România se vor acorda subvenții legumicultorilor, spun aceștia, s-a micșorat considerabil, fără ca cineva să-i fi consultat.

„Producătorii de legume se confruntă în aceste zile cu probleme de o gravitate deosebită. Prețurile în piețele angro sunt cele mai mici din ultimii 20 de ani: 10 legături de ceapă – 1 leu; 10 legături de ridichi – 1 leu; castraveți cornichon 2 lei/kg; salata 0.8-1 leu/buc., iar vânzările sunt infime. Timpul nu se scurge în favoarea producătorilor. Marfa este perisabilă, în solarii/seră îi așteaptă culturi ajunse la maturitate și culturi care trebuie să fie înființate.

Ca și cum nu era destul, peste noapte a venit și zăpada mieilor cu temperaturi de sub 0 grade care înseamnă costuri suplimentare pentru încălzire“, spun fermierii, declarându-se la capătul puterilor.

Plafonul pentru sere și solarii, mult sub cel de anul trecut, acuză fermierii

Producătorii sunt conștienți că este criză în toată lumea, însă reclamă că alte țări europene „se mișcă în sectorul agricol cu o viteză incredibilă“, așa că cer și guvernului român aceeași atitudine.

„În principalul segment, culturi în spații protejate-sere/solarii, prin proiectul de HG s-a stabilit un plafon cu mult sub nivelul anului trecut. Fiecare producător și-a conceput bugetul pentru 2020 luând în calcul și suma de 7.600 euro/ha, nivel practicat atât în anul 2017, 2018 și speram la mărirea plafonului pentru cultura de legume în spații projetate, astfel încât să fie cel puţin la nivelul anului trecut“, spun fermierii, care le adresează guvernanților șase întrebări, așteptând un răspuns grabnic.

Vor să știe dacă sectorul legumicol este o prioritate pentru acest guvern; cine și ce suprafață a notificat Comisiei Europene; de ce a fost redus plafonul alocat sprijinului cuplat în spații protejate; ce subvenții primesc fermierii europeni în sectorul legumicol; ce criterii de acordare există în vederea transpunerii nou adoptatului Cadru temporar pentru ajutoare de stat, în baza căruia fermierii pot beneficia de un ajutor maxim de 100.000 euro/fermă şi 800.000 euro/societate de prelucrare şi comercializare; ce soluții s-au identificat pentru ca producătorii să-și poată recupera parte din pierderile suferite în această perioadă.

Cine semnează apelul

Apelul este semnat de șapte reprezentanți ai unor structuri recunoscute în rândul producătorilor: Claudiu Breazu – reprezentantul Bazinului legumicol Glodeanu Sărat, Buzău; Tudor Dorobanțu, președinte Federația Națională a Sindicatelor Democratice din Agricultură; Roxana Roșculeț, reprezentanta Bazinului legumicol Ialomița; Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt; Aurel Tănase, președintele OIPA Legume și Fructe; Mircea Bujor, președinte Organizația de producători Tomate Com; Horațiu Raicu, Președinte Federația Națională a Lucrătorilor din Agricultură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS