14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAfaceri de succesTesla vrea să se extindă pe piaţa din Europa

Tesla vrea să se extindă pe piaţa din Europa

Producătorul de vehicule electrice Tesla Inc caută să se extindă în Europa, intrând pe segmentul non-premium (de masă), cu un model compact, a anunţat marţi directorul general Elon Musk, transmite Reuters.

„Este posibil ca în Europa să fie oportun să facem un model compact, presupun, poate un hatchback sau ceva de acest tip”, a declarat Musk, la o conferinţă europeană online pe tema bateriilor, găzduită de Guvernul german. În Statele Unite, tendinţa este ca maşinile să fie mai mari, din motive personale. În Europa, tendinţa este spre maşini mai mici”, a adăugat şeful Tesla.

Acesta a recunoscut că a avut unele probleme cu parcarea maşinii sale de cinci metri, Tesla Model X, în Berlin.

Compania, cu sediul în California, vinde în prezent patru modele de maşini, inclusiv sedanul de mărime medie Model 3 şi SUV-ul de mărime medie Model Y.

Toate modelele companiei americane sunt mai lungi cu câţiva centimetri decât automobilul Golf al celor de la Volkswagen, modelul de referinţă din Europa pe segmentul sedanurilor compact.

Pentru următorii doi ani Tesla are ca obiectiv lansarea camionetei Cybertruck pe plan global.

Marţi, capitalizarea bursieră a Tesla Inc a trecut pragul de 500 de miliarde de dolari, pe măsură ce investitorii s-au grăbit să cumpere acţiuni înainte de includerea companiei în indicele bursier S&P 500.

Marţi, la debutul tranzacţiilor pe Wall Street, acţiunile Tesla au crescut cu până la 3,9%, la o valoare record de 542,35 dolari, ceea ce a evaluat compania pentru o scurtă perioadă de timp la 514 miliarde de dolari.

În total, titlurile Tesla s-au apreciat cu aproape 28% după ce S&P Dow Jones Indices a decis că va adăuga compania americană în indicele bursier S&P 500 începând din data de 21 decembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS