20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAfaceri de succesAfaceri de succes. SPAD IMAGING, un business de top în "diagnostic imagistic"

Afaceri de succes. SPAD IMAGING, un business de top în „diagnostic imagistic”

Gazeta de Sud. Împlinim 25 de ani. Spunem povestea a 25 de firme. În acest an, pe 15 martie, cotidianul Gazeta de Sud împlineşte 25 de ani de când primul număr al ziarului a văzut lumina tiparului. Cu această ocazie, oferim oportunitatea ca 25 dintre cei mai fideli colaboratori ai Gazetei de Sud din mediul de business să se prezinte în paginile ziarului.

Activă pe piaţă din 2007, firma SPAD IMAGING a implementat un nou standard în consultul medical imagistic. SPAD este un nume cunoscut în domeniul serviciilor de imagistică prin rezonanță magnetică și Computer Tomograf (CT).

În anul 2007, un grup de trei medici radioimagişti entuziaşti – un „vizionar“ şi doi „şcoliţi“ în ţări europene de prestigiu din Elveția şi Franța – s-au hotărât să pună umărul la înființarea unei firme de „diagnostic imagistic“. Este vorba despre o firmă cu profil de imagistică prin rezonanță magnetică și Computer Tomograf (CT).


Cunoscând progresul tehnologic din imagistica medicală, SPAD a implementat încă de la început un nou standard în consultul medical imagistic, bazat pe protocoale noi, moderne, efectuate cu echipamente de ultimă generație, cu acuratețe sporită în diagnosticare. „Standardele noastre au fost aliniate celor mai bune centre imagistice din lume. Dezideratele firmei au fost: seriozitate, profesionalism, acurateţe diagnostică. Timpul și-a spus cuvântul și toate acestea s-au împlinit“, informează compania.


De-a lungul activității, SPAD IMAGING a avut un număr important de parteneri, astfel încât a reușit, într-un interval scurt de timp, să devină un brand cunoscut în domeniul imagisticii medicale, atât la nivelul judeţului Dolj, cât și la nivel național și internațional.

Investigații imagistice de înaltă performanță

SPAD IMAGING este o clinică al cărei profil medical constă în efectuarea de investigații imagistice de înaltă performanță de tip computer tomograf și imagistică prin rezonanță magnetică. Investigaţiile imagistice sunt efectuate „cu aparate de ultimă generație SIEMENS cu scop diagnostic și care au menirea să înlesnească conduitele terapeutice ulterioare“, informează compania. Se adresează oricărui grup de persoane – copii, adulţi, vârstnici – persoane cărora li se acordă toată atenția. Scopul este unul singur, nobil de altfel: SPAD IMAGING să poată ajuta!


Echipa Centrului Medical SPAD este alcătuită din personal cu experiență deosebită în domeniu. În echipă activează cadre tinere, entuziaste, bine pregătite profesional, cu dorință de afirmare și de a împărtăși din cunoştinţele profesionale.


„Profesionalismul dovedit al medicilor Centrului Medical SPAD și calitățile lor umane, alături de dotarea continuă cu echipamente de ultimă generație sunt facilități pe care le punem la dispoziția pacienților noştri, prin aceasta urmărindu-se asigurarea calității vieții. Necesitățile și siguranța pacientului sunt prioritare. Ne dorim ca pacienții să părăsească mulțumiți clinica noastră și pe acest lucru ne concentrăm toată atenția și toate eforturile“, au spus reprezentanţii SPAD.


Cum cataloghează firma succesul pe piaţa serviciilor de profil

„Nu știm dacă „succes” este cel mai potrivit cuvânt. Este cu siguranță vorba despre mulțumirea și răsplata unei munci colosale care a venit odată cu eforturi și sacrificii pe măsură, și totodată ambiție, răbdare şi perseverență. Secretul unei afaceri de succes este să investești timp și energie într-un domeniu care te pasionează, dorința de a demonstra că se poate dacă îți place ceea ce faci, grija pentru detalii – factori esențiali care generează progresul și succesul – „de la oameni pentru oameni“.


Cu siguranță, ceea ce ne motivează este dorința de autodepășire, iar lucrul în echipă și buna colaborare a colectivului sunt dovada vie că suntem și astăzi aici în aceeași formulă de 12 ani“, au precizat reprezentanţii companiei.

Aparatură performantă, la SPAD IMAGING

Serviciile medicale din mediul privat sunt din ce în ce mai moderne. SPAD IMAGING a efectuat investiţii în aparatură performantă. „De curând, am achiziționat un aparat computer tomograf performant GO TOP 128 slice SIEMENS. Cu acesta, în premieră în Oltenia, realizăm examinări de înaltă rezoluție, inclusiv CT cardiac cu scor de calciu şi coronografie CT, angiografii CT.

SPAD IMAGING realizează investigații imagistice de înaltă performanță


Investiția a venit în întâmpinarea nevoilor pregnante ale pacienților care efectuau aceste investigații în alte zone ale țării.
Angiocoronarografia CT este o investigație imagistică noninvazivă a cordului și arterelor coronare. Se efectuează pe aparate computer tomograf multislice de ultimă generație. Se evidențiază plăcile de aterom de la nivelul arterelor coronare, tipul de plăci (moi, calcificate, mixte). Se evidenţiază și efectul acestora asupra lumenului circulant (stenoze, ocluzii). Se pot detecta anomalii coronariene. Se pot evalua by-pass-urile, stenturile. Se poate aprecia morfologia și funcția valvelor cardiace, funcționalitatea miocardului și gradul de perfuzie al acestuia“, au spus reprezentanţii societăţii.

Strategia de dezvoltare


Pe viitor, strategia societății este să își extindă oferta de servicii prin creșterea gradului de inovare a acestora. Inclusiv prin diversificarea serviciilor și investirea în noi echipamente. Viziunea colectivului centrului SPAD IMAGING presupune realizarea și promovarea de proiecte de succes la nivel local. Compania intenţionează să dezvolte proiecte noi, care să poată asigura creșterea ofertei de servicii. Oferta se dezvoltă pentru a adăuga valoare serviciilor pe care le prestează sub semnul integrității și a celor mai înalte standarde etice. Toate acestea se dezvoltă ținând cont de nevoile pacienților.


Centrul Medical SPAD IMAGING asigură servicii de înaltă calitate. Pacienții primesc suport medical cu scopul de a identifica patologia acută și cronică, monitorizarea stării de sănătate.

Ce reprezintă Gazeta de Sud pentru SPAD IMAGING

SPAD IMAGING spune ce reprezintă Gazeta de Sud pentru companie. „Gazeta de Sud reprezintă o modalitate de informare permanentă și totodată un mijloc de promovare a ceea ce facem, a ceea ce suntem și putem îndeplini. Este un mijloc de sprijinire a valorilor pentru construirea unui viitor mai bun“ au spus reprezentanţii SPAD IMAGING.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS