10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAfaceri de succesAfacere de succes: ETI vrea să transforme fabrica de biscuiţi din Craiova într-un hub logistic

Afacere de succes: ETI vrea să transforme fabrica de biscuiţi din Craiova într-un hub logistic

Turcii de la ETI au pariat pe Craiova. Fabrica de biscuiţi ETI, dezvoltată la Craiova, este prima fabrică „greenfield“ construită în afara Turciei de către grupul turc cu acelaşi nume.
Pornită ca o afacere de familie în Turcia, ETI s-a dezvoltat într-o singură ţară în afara statului unde are baza: în România.

În anul 2012, când s-a decis deschiderea primei fabrici în afara Turciei, acționarii ETI au evaluat cel putin zece țări. Din România au fost analizate în jur de zece orașe. Autoritățile doljene le-au pus la dispoziţie investitorilor turci terenul din parcul industrial din Ghercești, ce aparţine Consiliului Judeţean Dolj. Turcilor li s-a pus la dispoziţie în zonă și spațiul necesar pentru birouri, ca incubator de afaceri, pentru personalul administrativ. Reprezentanţii ETI recunosc faptul că au mai avut un avantaj major pentru a dezvolta o fabrică în România. „Ajutoarele de stat obținute pentru proiectul de construcție (6,3 milioane de euro) au fost un stimulent suplimentar pentru a alege Craiova ca oraș de producție“, au declarat reprezentanţii ETI, pentru GdS.

De ce au ales turcii să investească în fabrica de biscuiţi de la Craiova

Un cumul de factori au determinat Grupul ETI să aleagă Craiova. „Condițiile de piață adecvate, potențialul demografic, avantajele logistice ale regiunii, potențialul resurselor umane, concesiunea de terenuri și ajutoarele de stat, precum și stabilitatea economică a țării au fost, fără îndoială, cei mai importanți factori în alegerea României/Craiovei pentru proiectul strategic de investiții greenfield.


Datorită acestui proiect, putem livra mereu produse proaspete clienților noștri din regiune. În plus, acesta vine în sprijinul planului nostru de a transforma fabrica din România/Craiova într-un important hub logistic“, au spus reprezentanţii companiei, pentru GdS, fără a detalia. Un hub logistic este un centru sau o zonă specifică desemnată să se ocupe de activități legate de transport, organizare, coordonare și distribuție de mărfuri. Un hub logistic poate fi pentru tranzit național, dar se foloseşte mai ales pentru tranzit internațional.

La început au fost 50 de angajaţi. Şi un ajutor de stat generos

ETI şi-a început activitatea cu aproximativ 50 de angajați. În prezent, în jur de 350 de persoane lucrează în fabrica din Craiova. La ETI este şi personal cu experiență în industria alimentară. Momentul în care s-au făcut angajări masive la ETI a coincis (aproximativ) cu perioada în care în domeniul panificaţiei din Craiova aveau loc disponibilizări. În condiţiile în care o companie cu tradiţie în industria de panificaţie din Craiova îşi restructura activitatea, o parte a angajaţilor disponibilizaţi a fost preluată de fabrica ETI.
Angajările ar putea continua, însă compania nu dă detalii cu dată exactă. „În funcție de cererea de pe piață, avem planuri de angajare, pentru viitorul apropiat“, au mai spus reprezentanţii companiei.


ETI a beneficiat de un ajutor de stat de 6,3 milioane de euro de la statul român. La data accesării ajutorului de stat, ETI se angaja că va crea 330 de locuri de muncă la Craiova. Întrebaţi fiind de GdS pentru cât timp vor fi menţinute în fabrică locurile de muncă create cu ajutorul de stat acordat de statul român, reprezentanţii ETI au precizat: „ETI este pe deplin angajată în respectarea tuturor cerințelor și reglementărilor aduse și impuse prin ajutoarele de stat obținute“.

20.000 de tone de biscuiţi, produse în fabrica ETI de la Craiova, în patru ani

De la data inaugurării fabricii (în mai 2016) şi până la sfârșitul anului 2019, fabrica ETI Craiova a ajuns la o producție de aproximativ 20.000 de tone de biscuiți. Anul trecut a fost destul de bun pentru producţia companiei în România. Fabrica din Craiova a încheiat anul 2019 cu o producție de aproximativ 8.000 de tone de biscuiţi şi alte dulciuri. Această valoare reprezintă aproximativ 2-3% din volumul total de producție al grupului ETI, au informat reprezentanţii companiei.

Fabrica de biscuiţi de la Craiova a produs, până acum, 20.000 de tone de produse


Materia primă este aprovizionată preponderent de pe piaţa din România. Compania a comunicat, la solicitarea GdS, faptul că mai mult de jumătate din materia primă este furnizată local (din România). „Strategia de achiziții ETI Europe este de a procura materiale și servicii de pe piața locală, aceasta fiind totodată și strategia noastră de grup. Unul dintre cei mai importanți parametri care au dus la decizia de investiție în România a fost potențialul local al materiei prime în procesul de producție. Activitățile de îmbunătățire și dezvoltare a furnizorilor, precum și proiectele de creștere a productivității vor continua în România și în următorii ani“, a precizat Ufuk Narli, director tehnic în cadrul fabricii ETI din Craiova.

Cum vrea să se dezvolte ETI fabrica de biscuiţi de la Craiova. Firma ia în calcul triplarea producţiei

Avantajul aşezării strategice în Dolj a creat posibilitatea rapidă ca ETI să exporte producţia de la Craiova în mai multe state. Compania produce în Dolj biscuiţi şi alte dulciuri pe care le livrează în 20 de ţări. România ocupă locul opt în rândul ţărilor în care se livrează producţia de biscuiţi de la Craiova. „Fabrica noastră, ce include noile tehnologii de producție, este o investiție în valoare de 40 de milioane de euro. Este primul proiect greenfield și prima investiție străină a lui ETI. Construcția a început în 2014, iar fabrica a devenit operațională în 2016.


Cu o suprafață totală de 76.800 de metri pătraţi și în jur de 350 de angajați, astăzi produce cu ajutorul a trei linii de fabricație, 7 mărci și peste 120 de tipuri de produse.
În ceea ce privește planurile concrete de dezvoltare a fabricii din Craiova, în funcție de cererea pieței, ETI ar putea extinde capacitatea unității până la triplarea sa, deoarece terenul concesionat în parcul industrial Ghercești permite acest lucru.

Acesta a fost pariul ETI, care a mizat pe o abordare internațioală. Deoarece fabrica livrează dulciuri și gustări în 20 de țări“, a declarat, pentru GdS, Ufuk Narli, directorul tehnic al fabricii ETI din Craiova.
Pe viitor, ETI nu exclude implementarea de noi produse și linii de fabricație, la Craiova. În prezent, fabrica utilizează doar o treime din suprafața totală rezervată producției.

Ce probleme a întâmpinat ETI în România? Nu a fost birocraţia pe primul loc

Întrebaţi ce probleme au întâmpinat în România investotorii turci de la ETI, aceştia au precizat că nu birocraţia le-a creat dificultăţi. Ci lipsa forţei de muncă. „Una dintre temerile pe care le-am avut atunci când am început acest proiect a fost birocrația din România, deoarece cei mai mulți investitori străini se plâng de asta, dar, în realitate, nu a fost o problemă majoră. Având experiența Turciei, unde birocrația este complexă, pe o scară de la 1 la 10, aș da nota 7 României la acest capitol.


Producția în sine este un proces influențat de mai mulți factori externi. De exemplu, găsirea forței calificate de muncă și îmbunătățirea abilităților existente. Aceasta este, de fapt, una dintre prioritățile noastre și scopul nostru este de a oferi oportunități de formare și dezvoltare continuă“, a mai spus Ufuk Narli, directorul tehnic al ETI Craiova.

Lipseşte forţa de muncă, iar infrastructura nu-i ajută pe investitori

Turcii de la ETI nu găsesc forţă de muncă adecvată, în ciuda şomajului ridicat din Dolj. Reprezentanţii ETI spun că ar trebui ca Doljul să investească în şcoli profesionale: „Ca și sfat, în urma experienței noastre aici, putem spune că poate fi mărit numărul școlilor profesionale. În regiunea Dolj există un singur liceu profesional. În prezent, suntem în discuții cu școala industrială pentru a dezvolta proiecte de colaborare. Zona în care se se află fabrica noastră, respectiv Dolj, este una dintre regiunile cu cea mai mare rată de șomaj. Cu toate astea, este foarte dificil să găsești personal calificat“.


Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere din zona de Sud a ţării este o necesitate pentru orice investitor care vine în Oltenia. Legăturile comerciale ţin foarte mult de calitatea drumurilor. Aşa lasă să se înţeleagă şi reprezentanţii ETI. Ce consideră compania, concret? ETI şi-ar dori o îmbunătățire a drumurilor care leagă orașul Craiova (unde se află fabrica ETI) de Pitești. Mai ales că Piteştiul face legătura cu Bucureștiul. De asemenea, ETI solicită și „reconstruirea drumurilor care leagă Calafatul, Bechetul și Giurgiu, Turnu Severin de Craiova“. Compania consideră că acele artere de circulaţie ar oferi un „suport logistic serios“ pentru dezvoltarea afacerii cu biscuiţi de la Craiova.

Cine este grupul ETI din Turcia

Grupul ETI Turcia a atins o cifră de afaceri de aproximativ 650 de milioane de euro în 2018. Compania se află, în prezent, printre cele mai mari corporații industriale din Turcia. Afacerea a fost înființată în 1961 de Firuz Kanatli, un antreprenor turc școlit în Turcia și Europa. El dorea să ducă afacerea familiei la un alt nivel, investind într-o fabrică de biscuiți. ETI este încă o afacere de familie, dar cu o prezență globală puternică pe piețele din 40 de țări.


ETI este printre 30 cele mai mari companii industriale din Turcia. Grupul produce biscuiți, produse de ciocolată și ciocolată, napolitane, sticsuri. Mai fabrică torturi și plăcinte, produse sănătoase și digestive, produse pentru micul dejun, produse congelate. Însă produce şi gustări refrigerate și produse pentru bebeluși. Cele opt fabrici ale grupului totalizează circa 7.000 de angajaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS