10.3 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCJ Dolj va dota mai multe şcoli din Dolj cu microbuze electrice

CJ Dolj va dota mai multe şcoli din Dolj cu microbuze electrice

Peste 1000 de elevi, din 24 de localități din județul Dolj, vor beneficia de servicii de transport gratuit pentru a ajunge la cursuri, odată cu achiziția de microbuze școlare prin atragerea de fonduri europene.

Investiţia este realizată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, a anunţat că instituţia a depus şi a câştigat un proiect în acest sens. Astfel, elevii din mediul rural vor ajunge uşor şi în siguranţă la şcoală.

„Consiliul Județean Dolj a depus și a câștigat proiectul pentru dotarea cu 24 de microbuze electrice a școlilor din localitățile: Afumați, Braloștița, Drănic, Rast, Pleșoi, Amărăștii de Jos, Teslui, Argetoaia, Bratovoiești, Catane, Coțofenii din Dos, Desa, Drăgotești, Murgași, Perișor, Sopot, Vîrvoru de Jos, Valea Stanciului, Bârca, Bistreț, Celaru, Caraula, Gângiova și Șimnicu de Sus.

Am semnat deja contractul de finanțare și urmează să demarăm licitația pentru achiziție”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Valoarea proiectului „Transport școlar verde pentru elevii din județul Dolj” se ridică la suma de 36 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS