15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCât a încasat statul din impozitul pe bacșiș, în primul semestru

Cât a încasat statul din impozitul pe bacșiș, în primul semestru

Guvernul a încasat impozitul pe bacșiș, iar acesta se ridică la numai 9,7 milioane de lei, în primul semestru al acestui an, de când a fost introdusă această nouă taxă de 10%, conform informațiilor obținute de Economedia de la Ministerul Finanțelor.

„Obligațiile fiscale declarate în primul semestru al anului 2023 prin formularul D100 “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, reprezentând impozitul pe veniturile din alte surse obținute de către contribuabilii care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN 5610 “Restaurante și alte activități de servire a băuturilor” au fost în valoare totală de aproximativ 9,7 milioane lei”, arată un răspuns transmis Economedia de la Ministerul Finanțelor.

Astfel, dacă extrapolăm un impozit pe bacșiș de 10%, observăm că bacșișul declarat de restaurante, baruri și alte unități se ridică la circa 97 milioane lei, în primul semestru al acestui an.

Cifrele vin în contextul în care Guvernul estima în bugetul pentru acest an venituri de 95 de milioane de lei din impozitarea bacșișului. Suma a fost considerată de la momentul respectiv o estimare pesimistă.

În plus, Finanțele au transmis pentru Economedia că nu au ca scop în sine, prin controale, verificarea declarării și impozitării bacșișului, ci verifică doar emiterea de bonuri fiscale.

Citește întreg articolul pe Economedia.

Citește și: Cine a fost cel mai longeviv escroc internațional din România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS