13.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Specialii

Toate animalele sunt egale, numai că unele sunt mai egale decât altele, spunea Orwell, într-una dintre cele mai inspirate metafore care definesc sistemele socio-politice, indiferent de epocă.

Realitatea s-a dovedit încă o dată mai puternică decât ficţiunea. În România aflată sub lupa Europei, dând examenul pentru banii din PNRR, aşteptatul anunţ al eliminării pensiilor speciale s-a transformat, pe ultima sută de metri, în praf în ochi, cu amendamente survenite pe ultima sută de metri, care îi pune la adăpost pe “speciali”, oferindu-le o “binemeritată” perioadă de graţie.

Cătălin Predoiu, ministru de Interne şi fost ministru al Justiției, a argumentat că etapizarea este necesară pentru „a nu bulversa sisteme” vitale precum sistemul de securitate publică sau sistemul juridic. Dar climaxul cinismului a fost afirmaţia de uitate:„Am încercat să introducem cât mai multă echitate”. Definiţia echităţii, conform DEX:  Principiu etic și juridic care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc. Descoperiţi asemănările cu situaţia pensiilor speciale. 

Un sistem care glorifică inechitățile

Într-un sistem care glorifică, de fapt, inechităţile şi oferă privilegii unei caste, în timp ce peste 1,1 milioane de români trăiesc din pensia minimă, Cătălin Predoiu a considerat că amânarea reformei, pentru a le oferi timp specialilor să se acomodeze cu pierderea avantajelor, este o dovadă de mai multă echitate. 

România riscă să piardă banii din PNRR din cauza acestei “echităţi” care a escaladat la maximum conflictul dintre speciali şi nespeciali, dintre privilegiaţii sistemului şi oamenii de rând. De altfel, banii din PNRR sunt singurul lucru care îi ustură pe guvernanţi. Ar dormi altminteri perfect liniştiţi pe perna lor specială, în patul lor special. 

Pentru ca specialii să fie speciali, povara cade pe mediul privat

Într-un stat care spune că nu are suficienţi bani pentru educaţie, dar ţine cu dinţii de pensiile speciale, viitorul nu are cum să sune bine. În acelaşi stat, pentru ca specialii să fie speciali, toată povara cade pe mediul privat. Antreprenoriatul, şi aşa covârşit de taxe peste taxe, birocraţie sufocantă şi limitări absurde, se vede din nou pus la zid. 

România a avut o creştere economică galopantă în ultimele decenii. Atlas of Growth, o cercetare a Universității Harvard, plasează România pe un admirabil loc 19 din 133 de ţări după Indexul Complexității Economiei.  

În timp ce România crește, românii rămân săraci

Între 1995 si 2020 PIB-ul României pe cap de locuitor a crescut de aproape 10 ori, de la 1615 $ la 12.915 $, România fiind țara cu cea mai mare creștere din lume în acest interval. Şi totuşi, în timp ce România creşte, românii rămân săraci. Cu excepţia unor speciali.

Iar putreziciunea sistemului nu se vindecă aruncând un strat de poleială deasupra bubelor şi încercând să driblezi revendicările externe prin adoptarea unei false reforme care să atenueze discrepanţele dintre speciali şi nespeciali. Acolo unde specialii rămân mai egali decât alţii, frustrările şi nedreptatea vor continua să alunge oamenii competenţi în afara graniţelor şi să compromită din ce în ce mai mulţi dintre cei a căror răbdare şi ale căror principii vor continua să se clatine până când, în cele din urmă, vor ceda.

Citește și: Portret de femeie în funcţie de conducere, versiunea “BETA”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS