13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOrganizaţia Femeilor Antreprenor din cadrul UGIR, dezbatere de interes major pentru regiunea Sud-Vest Oltenia

Organizaţia Femeilor Antreprenor din cadrul UGIR, dezbatere de interes major pentru regiunea Sud-Vest Oltenia

Organizația Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (OFA UGIR) susține, la Craiova, o dezbatere de interes major pentru regiunea Sud-Vest Oltenia, cu discuții aplicate cu întreprinzătorii. În cadrul conferinței regionale din 22 iunie 2023, începând cu ora 9.30, cu tema: „Despre fondurile nerambursabile, investiții și competențe digitale cu impact real în economia locală“ vor fi abordate două subiecte de interes major:

*Noutăți de dezvoltare, competențe digitale și investiții prin finanțările disponibile pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia;

* Cum implementăm cu succes proiectele de investiții.

Conferința va avea loc la Hotel Europeca, Strada Pietății, nr. 9-11-13, cu Daniela Nicolae, Președinte OFA UGIR Craiova și Ana-Maria Icătoiu, Vicereședinte OFA UGIR, Coordonatoare a Direcției finanțări europene și guvernamentale – în calitate de gazde.

Vor fi prezentate antreprenorilor din regiune, în detaliu, concret și aplicat, toate oportunitățile de finanțare a afacerilor, dar și a comunităților locale.

Vor fi abordate cele mai arzătoare teme pentru antreprenorii regiunii, cum ar fi POR S-V Oltenia; instrumentele financiare pentru IMM-uri prin PNRR, finanțarea antreprenorilor din mediul rural, etc.

Fiecare antreprenor știe cât de important este să gândească strategic afacerea, dar acest lucru poate fi făcut doar cunoscând principalele fluxuri de finanțări pentru regiune. De aceea acest eveniment, gândit în sprijinul antreprenorilor și cu discuții aplicate pe tipuri de proiecte adaptate specificului regiunii, este mai mult decât util.

Dacă ești orientat spre creștere, diversificare, este cea mai bună ocazie să îți faci o imagine de ansamblu cu finanțările ce vor urma pentru regiune. Pentru a gândi cele mai potrivite proiecte pentru afacerea ta și pentru angajații tăi.

La final de eveniment veți avea oportunitatea să schimbați idei, să stabiliți noi contacte cu toți participanții, într-o sesiune de networking și pauză de prânz.

Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR promovează:

*Creșterea importanței rolului femeii în dezvoltarea societății românești,

*Sprijinirea, dezvoltarea, promovarea femeilor antreprenor,

*Susținerea inițiativelor de business care vor genera produse și servicii inovatoare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS