24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCanalizare, stadion modern şi proiecte de reabilitare în comuna Bucovăţ

Canalizare, stadion modern şi proiecte de reabilitare în comuna Bucovăţ

Comuna Bucovăţ va avea în curând cel mai frumos stadion din judeţ, spune primarul Marius Tuţă. Investiţii importante se derulează pe toate planurile, iar administraţia continuă să atragă fonduri pentru dezvoltare. Fiind una dintre comunele aflate în proximitatea Craiovei, Bucovăţul a cunoscut un progres important în ultimii ani. Odată cu intrarea în Asociaţia Metropolitană de Transport Public Craiova, comuna va fi şi mai strâns conectată cu reşedinţa de judeţ.

Canalizarea este gata în Cârligei şi Bucovăţ

Anul acesta a fost finalizat proiectul de introducere a reţelei de canalizare în satele Cârligei şi Bucovăţ. Cele două deservesc jumătate din populaţia comunei. Primarul Marius Tuţă a anunţat că a fost depusă o solicitare la Ministerul Dezvoltării pentru a continua cu lucrări de canalizare în Leamna de Jos şi Leamna de Sus.

În cadrul programului naţional “Anghel Saligny”, în perioada imediat următoare va fi semnat contractul de finanţare pentru 5 kilometri de asfalt, dintre care 3 kilometri şi jumătate vor fi în satul Sărbătoarea, unde există cea mai mare nevoie.

Unităţile de învăţământ, reabilitate

În prezent, se află în derulare lucrările de modernizare a şcolii din satul Sărbătoarea. “Pe lângă reabilitarea din temelie a clădirii unităţii de învăţământ, investiţia include şi construirea de la zero a unei săli de sport. Proiectul este realizat cu fonduri din cadrul Programului Operaţional Regional. De asemenea, avem în execuţie şi la şcoala din Bucovăţ o sală de sport. Aceasta este finanţată prin Compania Naţională de Investiţii”.

În vacanţa de vară, va fi reabilitată complet şi grădiniţa cu program prelungit din Bucovăţ prin AFIR.

Cel mai modern stadion din judeţ, la Leamna de Sus

Primăria a emis autorizaţia de construcţie şi pentru realizarea unui stadion modern în Leamna de Sus, care va face cinste comunei. “Vor începe în curând lucrările la cel mai frumos stadion din judeţ. Vom avea o clădire de 500 de metri pătraţi unde vor fi amenajate birouri, duşuri, vestiare, sală de şedinţe, terenul cu nocturnă şi tabelă electronică, 150 scaune în tribune şi alte 20 de locuri pentru persoane cu dizabilităţi şi o parcare pentru două autocare şi 20 de maşini. Probabil va fi singurul stadion din judeţ unde se vor putea juca şi meciuri din Liga a II-a”, a transmis primarul.

Autorizaţia a fost emisă şi urmează să înceapă lucrările, iar în 2024 noua construcţie ar urma să fie inaugurată.

Se reabilitează Căminul Cultural şi Primăria

“Am atras fonduri şi pentru reabilitarea sediului primăriei, prin PNRR. Suntem în etapa de implementare, lucrările vor fi demarate în toamnă. O veste bună este că am reuşit să deblocăm şi proiectul pentru Căminul Cultural, după şase ani de stagnare a lucrărilor. Tot prin CNI vom continua această investiţie. După ultimele estimări, în toamnă vom avea şi un constructor”, a anunţat Marius Tuţă.

Reţeaua de gaze, o prioritate

În ceea ce priveşte planurile pentru viitor, principalul obiectiv este introducerea gazelor. “Avantajul nostru este că avem un studiu de fezabilitate şi o soluţie tehnică realistă. La Mofleni, există o ţeavă de gaz cu diametru mare ce poate alimenta şi Bucovăţul. Am luat permis de subtraversare a Jiului şi a Tejacului, în Leamna şi am depus solicitarea de finanţare la Ministerul Dezvoltării. Urmează să stabilim şi concesionarul care va opera această reţea”, a precizat primarul Bucovăţului.

Bucovăţul a aderat la  „Asociaţia Metropolitană de Transport Public Craiova” şi aşteaptă autobuzele de la Craiova. În viitor, transportul public se va extinde până la Sărbătoarea. În prezent, RAT Craiova operează o rută doar până la Bucovăţ.

Citeşte şi: Vrei să adopţi un câine? Caută şi pe site-ul Adăpostului canin de la Breasta

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS