17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriComuna Valea Stanciului, în forfota proiectelor

Comuna Valea Stanciului, în forfota proiectelor

Sărbătorile Pascale sunt așteptate în mare forfotă în comuna Valea Stanciului, unde administrația locală se preocupă îndeaproape de finalizarea unor proiecte de investiții importante și demararea altora noi.
Primarul Ionel Ovidiu Gîngioveanu anunță care este stadiul lucrărilor și ce urmează să se realizeze în viitorul apropiat.

Apă și canalizare pentru întreaga comună

Una dintre cele mai importante vești este că primăria a reușit să finalizeze proiectul de alimentare cu apă, care stătea în așteptare de ani de zile.

„Am finalizat alimentarea cu apă, un proiect foarte vechi, din 2007, pentru care am făcut o expertiză tehnică. L-am refăcut pentru a-l putea concretiza. Am terminat lucrarea și acum urmează să extindem rețeaua în toată comuna. Sunt anumite străzi pe care nu a fost introdusă conducta și vom mai face o gospodărie de apă pentru acestea”, a declarat primarul Ionel Ovidiu Gângioveanu.
Și rețeaua de canalizare va fi extinsă în întreaga comună.

„Anul trecut am încheiat proiectul de înființare a rețelei, iar în acest an avem finanțarea obținută de la Compania Națională de Investiții ca să demarăm lucrările de extindere. A avut loc și licitația, așteptăm contractul de finanțare și putem demara lucrările, care vor dura cam un an și jumătate. Avem deja stația de epurare, nu este necesară alta, așadar nu este nevoie decât să extindem rețeaua la cele 106 străzi care nu au fost incluse în proiectul inițial”, a adăugat primarul din Comuna Valea Stanciului.

Proiecte pentru asfaltarea comunei

O altă prioritate a administrației locale din Valea Stanciului este asfaltarea întregii comune. Astfel, primăria a depus, în cadrul programului Anghel Saligny, un proiect în continuarea celui care s-a închis pe FDI, care viza asfaltarea a 20 de kilometri de drum.

„Au fost realizați 3 kilometri și au rămas 17. Așteptăm să semnăm contractul de finanțare, licitația este făcută, avizele sunt obținute, putem demara imediat lucrările”.

Pe lângă acest proiect, administrația a mai depus un proiect la CNI pentru alți 7 kilometri de drum, cu care s-ar finaliza asfaltarea întregii comune. „Nu am aobținut finanțarea până acum, dacă apar alte măsuri sau axe mai potrivite o să mutăm proiectul pentru a reuși asfaltarea în toată comuna”, a menționat primarul.

Căminul cultural, în haine noi

Un proiect aproape finalizat este reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural din satul Valea Stanciului, care va fi gata de inaugurare în 2-3 luni, o altă lucrare finanțată de către CNI.
În plan educațional, un proiect de suflet al primarului este reabilitarea școlii profesionale din Valea Stanciului, singura care a rămas nereabilitată. „Sperăm să obținem finanțarea pe POR anul acesta pentru anvelopare, instalare panouri fotovoltaice și solare. Va fi, practic, o școală care se va întreține singură”.

Printre proiectele care așteaptă semnarea cererii de finanțare se mai numără construirea unui sediu nou pentru primărie, o bază sportivă și două săli de sport – una în satul Valea Stanciului și alta în Horezu Poenari.

Mesajul de Paşte al primarului

De asemenea, primăria anunță că a reușit să obțină 2 milioane de euro, fonduri nerambursabile, prin AFIR, pentru realizarea a două proiecte care vor face posibilă intrarea în circuitul irigabil a peste 3500 de hectare de teren arabil. „Seceta nu va mai fi o problemă pentru agricultura din Valea Stanciului”, spune primarul localității.

„După cum vedeți, așteptăm Paștele cu mare forfotă, avem proiecte multe și planuri la fel de multe. Să fim sănătoși să le ducem la capăt și să ne bucurăm de comuna noastră. Îmi doresc ca oamenii din Valea Stanciului să fie mândri că locuiesc aici. Iar pe această cale le transmit și cele mai calde urări de sărbători. Paște Fericit tuturor!” transmite Ionel Ovidiu Gîngioveanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS