16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeClinicile dentare Dr. Leahu Craiova: Dinţi în 24 de ore pentru pacienţi cărora li s-a spus că “nu se mai poate face nimic

Clinicile dentare Dr. Leahu Craiova: Dinţi în 24 de ore pentru pacienţi cărora li s-a spus că “nu se mai poate face nimic

Renumita reţea de clinici dentare Dr. Leahu a inaugurat anul trecut, în noiembrie, primul centru din zona Olteniei, la Craiova. Medicul Ionuţ Leahu, specialistul care se află în spatele conceptului, povesteşte, într-un interviu, care este abordarea echipei pe care a construit-o în peste 10 ani de activitate, o abordare ce a schimbat vieţile pacienţilor care credeau că „nu se mai poate face nimic” pentru dinţii lor.

Reporter: Cum a început povestea clinicilor dentare dr. Leahu?

Dr. Ionuţ Leahu: În 2010, am deschis un cabinet în Popeşti Leordeni. După doi ani, am deschis primul cabinet în Bucureşti. În 2013, am deschis prima clinică unde aveam şi radiologie şi suficient spaţiu pentru a reuni toată echipa de care avea nevoie pacientul pentru a putea trata un caz complex. În primii ani, prioritatea a fost ca eu să mă dezvolt ca specialist şi să am alături de mine o echipă cu care să pot rezolva cazurile care veneau către noi. Veneau cazuri din ce în ce mai complexe, care mai necesitau un specialist, ceva mai mult spaţiu, ceva mai multă tehnologie. Şi atunci a mai apărut o clinică. Şi tot aşa, până în 2018, când ne-am dat seama că avem pacienţi din toată ţara şi că ar trebui să deschidem şi în alte oraşe. Am deschis prima clinică din afara Bucureştiului, la Piteşti. Am învăţat cum să creştem o clinică departe de noi, apoi am făcut următorul pas, la Timişoara. Au urmat Constanţa, Oradea, Turda, Iaşi, Sibiu, Ploieşti, Galaţi, Cluj-Napoca și Craiova.

Reporter: Care este principiul de bază care v-a călăuzit pe acest drum?

Dr. I. Leahu: Datoria noastră este să fim cât mai aproape de pacienţii noştri şi pacientului să îi fie cât mai uşor. Noi avem o politică: dacă vii la consultaţie la noi, indiferent ce problemă ai, obiectivul nostru este că începem să o rezolvăm într-o săptămână. De aceea, este important să avem loc şi specialişti pregătiţi. Chiar dacă ai amânat rezolvarea problemelor 10-20 de ani, jobul nostru nu e să te judecăm, ci să îţi fim la dispoziţie. Dacă ai luat decizia, să nu mai amâni din cauza noastră, să nu fim şi noi o barieră în calea sănătăţii tale. Eu mă bucur când văd pacientul pe scaun, când văd că a ajuns la mine.

Reporter: Clinicile dentare dr. Leahu sunt cunoscute pentru conceptul „dinţi în 24 de ore”. Cum poate pacientul să beneficieze de dinţi într-un timp atât de scurt?

Dr. I. Leahu: Este vorba, de fapt, despre un protocol medical care a apărut prin anii 90. Nu trebuie inventat nimic, mergem pe un protocol clar, bine bătătorit, iar pentru pacient este o veste extraordinară. Da, putem trata pacienţii care au rămas fără dinţi astfel încât într-o singură intervenţie să curăţăm gura, să îndepărtăm infecţii, resturi dentare, să punem implanturi, să reparăm osul, iar apoi, a doua zi, pacientul să primească deja nişte lucrări provizorii fixe, ca să poată zâmbi şi vorbi cât timp se vindecă totul. Pacientul nu poate mânca orice, consumă doar alimente moi, dar are dinţi cât timp se vindecă.

Lucrăm cu un producător german de implanturi, cel mai cunoscut pentru această încărcare imediată. Este un domeniu în care, având mai mulţi specialişti, facem cele mai multe cazuri din România.

Reporter: Aveţi pacienţi care văd clinicile dentare dr. Leahu ca pe o ultimă speranţă?

Dr. I. Leahu: Noi facem stomatologie de zi cu zi, dar suntem foarte căutaţi de pacienţi care au rămas fără dinţi şi care au primit informaţia că nu s-ar mai putea face nimic pentru ei. Îmi amintesc de o doamnă dragă, pe care am tratat-o în 2013 sau 2014 şi care era, atunci când am cunoscut-o, într-o stare de profundă depresie, din cauza problemelor dentare. Pentru aceşti oameni, lipsa dinţilor devine o problemă atât de mare încât nu mai vor să vorbească, să mănânce, să mai iasă din casă. După intervenţie, când am văzut-o la control, deja era un om schimbat. E fantastic cum se vede diferenţa, cum evoluează pacienţii de-a lungul timpului, când îi vezi la control.

Lucrurile sunt, da, foarte complicate, dar complexitatea este pe umerii noştri. Pentru pacient, lucrurile sunt simple. De aceea avem şi terapie intensivă cu medic anestezist, nu doar pentru copii, ci şi pentru adulţi, ca să putem să relaxăm pacientul, să îl monitorizăm. Nu avem probleme cu pacientul cu diabet sau hipertensiv sau cu transplant. Sunt mulţi pacienţi care ajung şi fără dinţi, şi cu alte probleme de sănătate. Dar această abordare interdisciplinară, care are şi aportul medicului anestezist, ne ajută să rezolvăm orice situaţie.

Reporter: Cum aţi fost primiţi la Craiova?

Dr. I. Leahu: Ce a fost frumos când am deschis în Craiova a fost că ne-au vizitat şi pacienţi de care ne-am ocupat cu ani în urmă. Au venit pacienţi care insistau de acum şase ani să venim aici.

Pacienţii din zona Craiovei, a Olteniei, se pot bucura de o echipă locală foarte puternică aici, iar prin intermediul echipei locale au acces, de fapt, la toată echipa naţională. De aceea sunt şi eu astăzi prezent aici, pentru că sunt câteva cazuri la care pot aduce o contribuţie. Şi nu am venit singur, ci cu alţi trei colegi din Bucureşti. Avem colegi care se plimbă ca să îi dăm pacientului acces la tratamentul adecvat. De multe ori, pacienţii întreabă: „păi şi mă operaţi aici?” Şi trebuie să înţeleagă că nu contează unde operăm, poate fi aici, la Bucureşti, la Constanţa. Intervenţia va fi făcută la acelaşi standard, indiferent în care din clinicile noastre vine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS