32.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 mai, 2022
Știri de ultima orăAdvertorialeDestinațiile de vacanță, mai aproape de olteni. Zboruri spre Grecia, Turcia și Egipt

Destinațiile de vacanță, mai aproape de olteni. Zboruri spre Grecia, Turcia și Egipt

În 2022, craiovenii pot zbura spre mai multe destinații din Grecia, Turcia și Egipt. Pachetele sunt avantajoase, iar confortul călătoriei, mult mai ridicat. Turiștii nu trebuie să se mai preocupe de drumul către alte aeroporturi sau de călătorii lungi și obositoare cu autoturismul.

Adaptarea la noua realitate și o nouă formă de a face turism

Deși debutul pandemiei a afectat turismul la nivel mondial, în 2021, industria s-a adaptat ușor la noua realitate. Mai informați, mai atenți la sănătate și la siguranță, oamenii au ales oferte turistice care să le poată acoperi aceste noi nevoi, iar agențiile de turism au fost nevoite să își ridice standardele pentru a face față schimbărilor.

Tropical Tour Craiova, o agenție cu experiență pe piață, a trecut destul de ușor prin acest proces de adaptare, pentru că echipa a pus mereu preț pe comunicarea strânsă cu clientul.

„Privind retrospectiv, anul 2020 a însemnat incertitudine și noutate pe piața turistică, în general. 2021 a venit cu sentimentul de adaptare și creștere a cererii pentru segmentul vacanțelor exotice. Surpriza primăverii trecute a reprezentat-o Egiptul, cu cea mai mare creștere a numărului de turiști, cărora le datorăm ridicarea de la sol a 4 aeronave cu frecvență săptămânală din Craiova. Astfel, anul 2022 sosește cu încredere, planuri de dezvoltare și crearea de conexiuni puternice și durabile”, spune Alexandru Badea, manager Tropical Tour.

Hurghada, Sharm El Sheikh, Antalya, Creta, Rodos și Zakynthos

Pandemia a schimbat trendul și a adus în prim plan pachetele de vacanță cu plecare din Craiova, spune Alexandru Badea. „După prospectarea pieței si negocieri cu partenerii noștri, în 2022 accesăm în siguranță sejururi de pe Aeroportul Internațional Craiova către cele mai în voga destinații: Hurghada, Sharm El Sheikh, Antalya, Insula Creta, Insula Rodos și Insula Zakynthos. Practic, aducem plaja la picioarele noastre într-o oră și 30 minute.

Reduceri de 50% până la finalul lunii


Într-o piață competitivă și cu turiști avizi de schimbare a peisajului, după câțiva ani în care pandemia i-a făcut să prețuiască mai mult libertatea de a călători și bucuria descoperirii de noi destinații, ofertele speciale au devenit și mai „vânate” de craioveni.

Și nu este de mirare, căci la Tropical Tour, spre exemplu, în această perioadă există reduceri de până la 50% pentru ofertele Early Booking.

„Ofertele de tip Early Booking aduc reduceri semnificative pentru toate pachetele de călătorie achiziționate în primele luni ale anului. Astfel, pentru o vacanță în Antalya cu zbor inclus din Craiova, tarifele încep de la 360 EUR /persoană și includ bilet avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, cazare 7 nopți, servicii de All Inclusive și asistență turistica pe toată perioada sejurului.

În funcție de touroperator, avansurile variază între 15% și 35%, iar diferența se achită cu 30 de zile înainte de plecare”, spune managerul Tropical Tour.

Turistul de azi, mai informat și mai exigent decât cel de ieri

În privința felului în care s-au schimbat turiștii pe fondul pandemiei, echipa agenției de turism Tropical Tour constată că aceștia pun mai mult preț pe informare și sunt mai exigenți când vine vorba de propria siguranță.

„Experiența noastră de-a lungul acestei perioade atipice și evaluarea diverselor situații cu care ne-am confruntat ne arată o tendință a turistului de a fi mai informat și asumat în relație cu condițiile de călătorie, comparativ cu anii anteriori. Acest fapt ne bucură nespus, deoarece putem crea sejururi și amintiri senzaționale, pornind de la informații complete și corecte, la care, bineînțeles, contribuim și noi în mare măsură”, transmite Alexandru Badea.

Managerul Tropical Tour spune că sfatul cel mai important pe care îl oferă în această perioadă turiștilor este să își protejeze sănătatea și sejurul și să nu călătorească fără o asigurare medicală, chiar dacă anul 2022 va aduce o relaxare a restricțiilor și, poate, sfârșitul pandemiei.

„Suntem optimiști și preconizăm că, spre finalul anului, odată cu ridicarea restricțiilor de călătorie, cererea pentru pachetele turistice va reveni la normal, ba chiar va crește comparativ cu anii anteriori pandemiei, întrucât primim zilnic, în agențiile Tropical Tour, feedback despre nevoia turiștilor noștri de a se relaxa și de a se simți în vacanță… ca înainte”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Alertă privind oferte false de vacanțe. Site-uri turistice oficiale...

Cei care se pregătesc să plece în concediu trebuie...

ȘTIRI GdS