13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeBulevardul care va traversa zona Balta Craioviţei, în faza de autorizare

Bulevardul care va traversa zona Balta Craioviţei, în faza de autorizare


Un nou pas către dezvoltarea zonei Balta Craioviţei. Drumul care va lega Calea Severinului de strada Brestei, respectiv bulevardul Râului, se află în faza de autorizare. Noul drum va facilita accesul către viitorul mall Promenada şi va avea o lungime totală de aproximativ 1200 metri.

Va fi realizat de NEPI

Dezvoltatorii NEPI Rockcastle au anunţat că a fost depusă documentaţia necesară, iar drumul proiectat respectă dimensiunile şi caracteristicile prevăzute în PUZ . Astfel, Craiova se va bucura, în curând, de o nouă arteră de circulaţie de categoria a doua, cu câte 2 benzi pe sens, spaţiu median, trotuare, piste de biciclete şi spatii verzi.
Noul bulevard se va amenaja concomitent cu lucrările intensive construcţia noului spaţiu comercial, care va transforma Balta Craioviţei într-unul dintre principalele puncte de atracţie din oraş. Pe lângă retailerii care vor fi prezenţi la Promenada, un mall construit de la zero, la standardele momentului, aici vor fi deschise şi un cinema, un hypermarket Carrefour şi un magazin de bricolaj Dedeman.

Bulevardul care va lega Calea Severinului de bulevardul Râului

Bulevardul va contribui la dezvoltarea zonei, la creşterea accesibilităţii urbane şi la fluidizarea traficului.
“Lăţimea totală a drumului va fi de 43 de metri, iar lăţimea părţii carosabile va fi între 14 şi 17,5 metri. Lăţimea pistei de biciclete va fi de 2 metri, iar trotuarele vor avea 3 metri. Separatorul de sensuri ( spaţiu verde ) va avea 15 metri”, se arată în proiect.

Artera va avea trei sensuri giratorii cu un diametru interior de 20 de metri, unul care îl va conecta cu Bulevardul Calea Severinului şi Bulevardul Tineretului şi două în zona Bălţii Craiovita, către Bulevardul Calea Severinului şi Bulevardul Râului.

“La intersecţia dintre Calea Severinului cu Bulevardul Tineretului va fi introdus un braţ suplimentar, în urma extinderii străzii Râului”, se mai specifică în documentaţie.

Un detaliu important este că drumul va avea un sistem de semaforizare adaptiv, cu un sistem de detecţie modern, dotat cu camera video, la intersecţiile Calea Severinului – Bulevardul Tineretului – Strada Râului şi Strada Brestei cu Strada Râului. Acesta va permite modificarea diagramelor de semaforizare în funcţie de cererea de trafic.

Documentaţia se află în faza de autorizare

Pentru stabilirea elementelor geometrice ale intersecţiilor şi a numărului de benzi pe calea inelara s-au avut în vedere proiecte aplicate în diverse locatii din România şi Marea Britanie, fiind luată în cacul şi existenţa liniilor de tramvai care traversează intersecţia.

Documentaţia pentru avizare presupune construirea unui drum de legatură ( infrastructură, suprastructură, amenajare spaţii verzi, instalaţii pluviale şi electrice aferente) între Calea Severinului – strada Brestei, de la intersecţia Calea Severinului – Bulevardul Tineretului până la intersecţia strada Brestei – strada Râului. La proiectarea intersecţiilor s-a tinut cont de diminuarea punctelor de conflict specifice unei intersecţii în cruce şi s-a decis realizarea unei intersecţii evazate care să includă o insulă centrală circulară.

La intersecţia dintre strada Brestei şi strada Râului, s-a propus realizarea unor buzunare pentru relaţiile de stânga, care să faciliteze virajele pe Calea Severinului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS