12.8 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriA scăzut salariul mediu net în Dolj. Pensia medie, în creștere

A scăzut salariul mediu net în Dolj. Pensia medie, în creștere

Pe primul trimestru al anului 2021, salariul mediu net calculat pe fiecare dintre cele trei luni a fost în scădere față de salariul înregistrat pe ultimele trei luni din 2020.
Salariul mediu net pe luna martie a acestui an a crescut ușor față de lunile ianuarie și februarie. Chiar dacă pe aceste luni a fost în ușoară creștere, câștigul salarial mediu net nu s-a situat la nivelul salariului din ultimele luni ale anului 2021. De ce au scăzut salariile? Și cu cât au crescut pensiile? GdS a analizat datele primite de la Direcția Județeană de Statistică Dolj.

Cât au fost salariile medii ale doljenilor pe finalul anului trecut

În octombrie 2020, salariul era de 3.100 de lei. În noiembrie a urcat la 3.111 lei. Iar în decembrie a fost și mai mare, de 3.280 lei. Apoi, situația s-a schimbat radical. În ianuarie 2021, salariul mediu net a scăzut la 2.997 lei. În februarie a fost de 3.010 lei, iar în martie, de 3.046 lei.

Chiar dacă în martie salariul mediu net a fost mai mare decât în lunile precedente din 2021, se observă o scădere clară, evidență, față de salariile înregistrate în ultimul trimestru din 2020. Care sunt motivele scăderii veniturilor salariale față de perioada analizată din anul anterior? Efectele pandemiei s-au simțit la începutul acestui an.

Firmele din domeniile afectate de pandemie au diminuat salariile angajaților. Dacă anul trecut au mai beneficiat de subvenții de la stat, anul acesta, firmele care și-au rechemat salariații la lucru au trebuit să ii plătească din bugetele proprii, în multe cazuri. Cum cererea nu își revenise în primele trei luni ale anului, nici venituri nu au avut la un nivel sustenabil.

Nevoia de forță de muncă mărește salariile?

Totuși, nivelul salariului mediu a crescut în martie față de ianuarie și februarie. Explicația ar fi că în alte domenii, unde este nevoie de forță de muncă, patronii au fost nevoiți să majoreze ușor salariile oferite, pentru a-și menține forță de muncă.

Odată cu încetinirea efectelor pandemiei, forță de muncă disponibilă s-a reorientat către alte țări, unde salariile sunt mai mari. Cine a vrut să angajeze la noi, a trebuit să atragă muncitorii cu promisiuni salariale mai mari.

A crescut pensia medie în Dolj, în plină pandemie

Dacă salariile au fost în scădere față de finalul anului trecut și abia în martie au început să mai crească timid, pensia medie crește constant. Din datele de la Statistică analizate de GdS reiese că în trimestrul al patrulea al anului 2020, pensia medie în Dolj a fost de 1.505 lei de persoană. În creștere față de trimestrul anterior, când fusese de 1.374 lei. În acel trimestru, pensia medie crescuse față de trimestrul al doilea al anului 2020, când se situase la nivelul a 1.298 de lei.


Datele arată că, în plină pandemie, pensia medie a crescut. Creșterea a fost posibilă ca urmare a faptului că anul trecut, în plină pandemie, Guvernul a majorat pensiile cu 14%.
Pensia medie din trimestrul al patrulea al anului 2020 a devenit mai mare decât salariul minim. O persoană salariată câștiga, la vremea respectivă, 1.346 de lei pe lună, dacă era plătită cu salariul minim pe economie de atunci. Forțând puțin termenii comparației, se poate constata că pensia medie a fost mai mare cu 159 de lei față de salariul minim, pe finalul anului 2020, când economia “suferea” în pandemie.

Numărul de pensionari din Dolj este în scădere ușoară, de la un trimestru la altul. În trimestrul al treilea erau 148.204 pensionari în Dolj. Iar în trimestrul al patrulea numărul pensionarilor a scăzut la 148.131 de pensionari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS