10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeCentrul Dentar Steiner, locul unde stomatologia se face altfel

Centrul Dentar Steiner, locul unde stomatologia se face altfel

S-a născut în Craiova şi face parte din prima generaţie de absolvenţi ai Facultăţii de Stomatologie din oraş. Este meseria pe care și-a dorit mereu să o urmeze, moștenită de la mama sa.

La finalul studiilor, a lucrat timp de trei ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, după care în 1998 a emigrat în Israel. Din 2015, de când a revenit în orașul natal, dr. Maxim Steiner a adus, odată cu sine, un nou mod de a face stomatologie. În cadrul Centrului Dentar Steiner, pacientul uită că a venit la medic. 

„Nu îmi închipuiam că poate exista în Craiova o astfel de clinică” sunt cuvintele cel mai des auzite de dr. Maxim Steiner din partea pacienților săi.

A lucrat  în Israel ca stomatolog timp de 14 ani

După ce a lucrat ca medic stomatolog în Israel, în armată, apoi în clinici private din Haifa şi Tel Aviv, în 2012 s-a întors în România. A urmat o perioadă în care a lucrat în paralel în ţară şi în Israel. În 2015 a revenit în Craiova, iar în 2016 a deschis Centrul Dentar Steiner.

Dr. Maxim Steiner

„Când am plecat, dotarea era foarte slabă, era perioada de după comunism și lipseau multe. Medicii nu aveau posibilitatea să meargă în străinătate și să urmeze cursuri sau să organizeze congrese cu medici din alte țări. Acum, însă, nu mai există diferențe, lucrurile au evoluat mult în România. A fost de ajutor și faptul că țara este acum parte din Uniunea Europeană și multe clinici și cabinete au avut oportunitatea de a accesa fonduri pentru aparatură, avem tehnologie de ultimă generație. În plus, există această liberă circulație a informațiilor, acces la cursuri, congrese pentru formarea continuă”, spune medicul.

Steiner, un centru dentar altfel

Clinica deschisă de Maxim Steiner în Craiova este gândită aparte față de o clinică standard, iar cei care ajung aici observă imediat acest lucru. Perspectiva este diferită atât din punct de vedere medical, cât și arhitectural (semnată de către soția sa, Mihaela). 

„Toți cei care vin la noi simt căldura încă de la intrare. Nu se aude zgomotul caracteristic clinicilor, nu se simte mirosul acela specific, se intră direct la programare fără a sta în sala de așteptare, pur și simplu nu îți dai seama că e o clinică stomatologică”, spune dr. Steiner.

Pacienții stau într-o poziție relaxată, la orizontală, așa cum se lucrează în străinătate, iar în timpul tratamentului ascultă muzică ambientală. Anestezia se face cu atenție, pentru ca totul să fie fără durere și oamenii să se simtă confortabil.

„Echipa cu care lucrez și care mă susține pentru a obține aceste rezultate are grijaâă ca totul să fie curat și steril. Pacienții noștri s-au obișnuit deja cu acest mediu, de când ne-au călcat prima dată pragul ne-au spus că nu și-au închipuit că poate exista o astfel de clinică. A început să se audă despre noi de la un pacient la altul. Cea mai bună reclamă este recomandarea unui pacient. Toți cei care vin știu că aici primesc tratamente de cea mai bună calitate și o garanție a serviciilor noastre medicale”, transmite Maxim Steiner, medicul care a reușit să demonstreze că mersul la dentist poate fi plăcut, confortabil și fără teamă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS