13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCe trebuie să știți dacă accesați IMM INVEST

Ce trebuie să știți dacă accesați IMM INVEST

Statul garantează împrumuturile firmelor care doresc să contracteze credite pentru ieșirea din criză. Platforma IMM INVEST a fost lansată marți, pentru a doua oară. Ce avantaje aveți dacă accesați facilitățile oferite de stat și ce trebuie să știți înainte de a va înscrie pe imminvest.ro

Programul IMM INVEST ROMÂNIA permite IMM-urilor afectate semnificativ de criza COVID-19 să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau pentru investiții. IMM-urile pot beneficia de facilități de garantare prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru. Împrumuturile vor fi garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM) în numele și contul statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Plafonul maxim de garantare alocat este de 15 miliarde de lei. Firmele care doresc accesarea facilităților se pot înscrie pe platforma imminvest.ro. Pașii pe care trebuie să îi urmați ca să vă înscrieți au fost prezentați luni, în GdS.

Este a doua încercare de lansare a platformei, după ce la prima încercare, pe 17 aprilie, aceasta s-a blocat înainte de a fi utilizată. Aplicația nu a mai fost deblocată ulterior. De data aceasta, marți de dimineață, platforma imminvest.ro a fost luată de la zero. În primele ore de la lansare, s-au înscris pe site-ul imminvest.ro peste 10.000 de firme.


Avantajele creditului garantat prin programul IMM INVEST


Iată ce avantaje generale au firmele care aplică pe programul IMM INVEST, așa cum au fost publicate pe site-ul FNGCIMM:

• Statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor pe care le accesați la una din băncile partenere.

• Nu plătiți dobânda, comision de garantare sau alte costuri de acordare! Costurile finanțării sunt subvenționate în procent de 100% de la bugetul de stat, până la 31.12.2020, cu posibilități de prelungire.

• Nu plătiți comision de rambursare anticipată!

• Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10.000.000 de lei pentru investiții și până la 5.000.000 de lei pentru capital de lucru.


Credite pentru capital de lucru


Ce facilități sunt pentru întreprinderile mijlocii, în cazul în care vor credite pentru capital de lucru. Aplicând pentru unul sau mai multe credite/linii de credit, firmele care se încadrează la întreprinderi mijlocii pot beneficia de: 

• Finanțări în valoare de până la 5.000.000 de lei; 

• Garanții de stat în valoare de maximum 80% din valoarea creditelor; 

• Durata finanțării este de maximum 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni; 

• Rata dobânzii compusă din ROBOR la 3 luni +2,5 %/ an este subvenționată 100% de la bugetul de stat; 

• Costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat.


Microîntreprinderile și întreprinderile mici vor beneficia de o serie de condiții de garantare a finanțărilor, după cum detaliem mai jos. Aplicând pentru unul sau mai multe credite/linii de credit, firmele din aceste categorii vor beneficia de:

• Finanțări pentru capital de lucru de până la 1.000.000 de lei pentru întreprindere mică și până la 500.000 de lei pentru microîntreprindere;

• Garanții de stat de maximum 90% din valoarea creditului;

• Durata finanțării este de până la 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 luni;

• Rată dobânzii ROBOR la 3 luni +2,5 %/an, subvenționată 100% de la bugetul de stat;

• Costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat.


Credite pentru investiții


Pentru întreprinderile mijlocii sunt o serie de facilități dacă accesează credite pentru investiţii. Aplicând pentru unul sau mai multe credite/linii de credit, firmele pot beneficia de:

• Finanțări în valoare de până la 10.000.000 de lei;

• Garanții de stat în valoare de maximum 80% din valoarea creditelor, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele aferente;

• Durata finanțării este de până la 72 de luni, cu posibilitatea unei perioade de grație de maximum 18 luni;

• Rata dobânzii compusă din Robor la 3 luni +2%/an este subvenționată 100% de la bugetul de stat;

• Costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat.


Pentru microintreorinderi și întreprinderile mici există facilitățile de mai jos. Aplicând pentru unul sau mai multe credite/linii de credit veți beneficia de:

• Finanțări în valoare de până la 10.000.000 lei;

• Garanții de stat în valoare de maximum 80% din valoarea creditelor, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele aferente;

• Durata finanțării este de până la 72 de luni, cu posibilitatea unei perioade de grație de maximum 18 luni;

• Rata dobânzii compuse din Robor la 3 luni +2%/an este subvenționată 100% de la bugetul de stat;

• Costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat.

Aplicatia imminvest.ro a functionat, in cele din urma


Ce trebuie să știți când accesați imminvest.ro


Când accesați platforma imminvest.ro primiți o serie de informații premergătoare înscrierii. În primul rând, trebuie să vă dați acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. „Prin continuarea folosirii acestui site, declar că sunt de acord că Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii să fie autorizat, prin structurile sale, să proceseze datele mele în cererea pentru înregistrarea IMM în Programul Naţional IMM Invest România”, așa începe parcursul aplicației imminvest.ro.

De asemenea, firmele care aplică trebuie să descarce Declarația IMM de pe platformă pe calculatorul propriu. Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) se completează de către beneficiar și se transmite în aplicație prin una din următoarele două modalități. Fie se semnează electronic (cu certificat digital calificat) și se transmite în format PDF în aplicație. Fie se semnează olograf, se scanează și se transmite tot în format PDF.

Sumele acordate cu respectarea condițiilor programului nu vor putea fi utilizate pentru refinanțarea altor credite în derulare.

Dacă întâmpinați probleme de natură tehnică la introducerea datelor în aplicație, FNGCIMM transmite să semnalaţi aspectele sesizate la adresa imminvest@fngcimm.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS