20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAfaceri de succesCEZ vrea să vândă afacerea din România

CEZ vrea să vândă afacerea din România

CEZ a lansat luni o testare de piaţă cu privire la procesul de transfer al activelor din România, anunţă compania într-un comunicat de presă, relatat de adevărul.ro

Interesul confirmat în scris de către potenţialii investitori va fi urmat de o invitaţie de a depune o ofertă neangajantă. În România, CEZ  vizează vânzarea a şapte companii şi păstrarea celor cu activităţi din domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO) şi de trading.

Aceşti paşi sunt în conformitate cu noua strategie aprobată anterior de compania mamă, potrivit companiei. CEZ a inclus şapte companii româneşti în testarea de piaţă (Distribuţie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power şi CEZ România).

Potenţialii investitorii îşi pot exprima interesul atât pentru întregul grup de companii menţionate, cât şi în mod individual pentru oricare dintre companii. Testarea interesului de piaţă este realizată în mod exclusiv pentru CEZ a.s. de către banca de investiţii Société Générale. Potenţialii investitorii vor găşi instrucţiuni pentru trimiterea intenţiilor pe site-ul web CEZ, arată compania.

CEZ, principalul lider de utilități integrate în România

Grupul CEZ în România se numără printre principalii lideri de utilităţi integrate din România. Acesta include una dintre cele mai mari companii de distribuţie (1,4 milioane portofoliu de clienţi, 6 826 GWh de energie electrică livrată în 2018).

Are cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa situat la Fântânele-Cogealac (capacitate instalată de 600 MW, producţie de 1 105 GWh în 2018).

Sistemul hidroelectric din Reşiţa este format din patru lacuri de acumulare şi patru micro hidrocentrale (capacitate instalată 22 MW în total, producţie de 83 GWh în 2018) şi furnizează energie electrică şi gaze către clienţii finali (vânzări de 3 425 GWh în 2018).

Procesul de transfer al activelor din România se derulează în conformitate cu nouă strategie a companiei-mamă, aprobată în luna iunie a acestui an. Această prevede transferul treptat al activelor din Bulgaria, România, Turcia şi parţial şi din Polonia. Fac excepţie companiile axate pe domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO), pe care CEZ doreşte să le dezvolte mai departe acasă şi în străinătate, mai susţine compania.

Grupul CEZ a intrat pe piaţa energetică din România în 2005 o dată cu achiziţia unei companii de distribuţie. Activele româneşti au generat de la început EBITDA pozitiv şi contribuie în mod regulat la dividendele Grupului CEZ.

Potrivit publicaţiei, vânzarea, care este în stadii incipiente, vine într-un context în care companiile internaţionale de utilităţi, inclusiv firma cehă CEZ, E.ON din Germania şi Engie din Franţa analizează de asemenea oportunitatea prezenţei lor în România.

Toate aceste companii se luptă să concureze cu Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, susţinut de stat, a spus una dintre surse.

Aurelian Marian Soare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS