Acasă Bani & Afaceri Firmele performante, premiate la Gala Topul Firmelor din Dolj, o ediţie jubiliară...

Firmele performante, premiate la Gala Topul Firmelor din Dolj, o ediţie jubiliară de succes

-

Succesul în afaceri în anul anterior a fost recunoscut şi premiat şi anul acesta, într-o ediţie specială a Galei Topul Firmelor, ajunsă la cea de-a 25-a ediţie. In Dolj exista firme care au fost premiate timp de 20 de ani consecutive. Iata care sunt acelea.

 

Firmele cu cele mai bune rezultate din judeţ au fost premiate şi anul acesta, în cadrul Galei Topul Firmelor din Dolj, eveniment care a devenit tradiţie pentru mediul local de afaceri din Dolj şi care a ajuns la ediţia cu numărul 25, considerată ediţie jubiliară de către organizatori. Antreprenori  de succes şi manageri de top au fost premiaţi, vineri seara, la restaurantul Flora Events din Craiova, evenimentul fiind organizat, ca în fiecare an, de către Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Dolj. Dupa prezenta in numar mare la ridicarea premiilor, companiile locale au demonstrat ca doresc sa le fie recunoscut succesul in afaceri, in perioade mai mult sau mai putin dificile din punct de vedere al business-ului. Au fost si oameni de afaceri care nu au venit sa isi ridice oremiile, insa acestia au fost mai putini decat in alti ani.

În clasamentul din acest an, structurat pe sapte domenii și subdomenii de activitate (cercetare-dezvoltare si hi-tech, industrie, agricultura, turism si altele), dar și pe clase de mărime, se regăsesc 2.340 de firme din totalul de 18.068 care au depus actele financiar-contabile pentru anul 2017, în județul Dolj, respectivele 2.340 de firme fiind ocupantele locurilor de la 1 la 10, pe fiecare domeniu de activitate. Totodata, pe primele trei locuri in top se situeaza 1.320 de firme. Premii de excelenta au primit firmele pentru prezenta timp de trei ani in Topul Firmelor, distrinctii au primit firmele care se afla de cinci ani in top, iar trofee de excelenta au primit companiile aflate de peste 10 ani in top.

Presedintele Camerei de Comert si Industrie Dolj, Gabriel Vladut, a precizat ca in anul Centenarului este foarte importanta recunoasterea succesului in afaceri pentru mediul de afaceri. De asemenea, directorul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Craiova, Mircea Parvuletu, le-a multumit antreprenorilor prezenti in Top si a precizat ca datorita firmelor doljene au crescut ind=casarile la buget cu 17% in acest an.”Daca dumneavoastra nu ati exista, nici noi nu am exista”, a spus reprezentantul ANAF la Gala Topul Firmelor.

 

Firmele cu performante in afaceri, prezente in Top

 

Nu orice entitate economica poate fi premiata la Gala Topul Firmelor. Intra in competitie doar firmele care nu au datorii catre stat, care au obtinut anul anterior profit din exploatatre si care au o cifra de afaceri de peste 100.000 de lei, daca sunt din sfera microintreprinderilor sau daca au inregistrat minimum o cifra de afaceri de peste 250.000 de lei, daca sunt in altfel de societati comerciale, in afara microintreprinderilor.

Este cel mai important eveniment de business din județ și locul unde an de an se întâlnesc cele mai importante și performante societăți comerciale ale acestei regiuni, au precizat reprezentanţii CCI Dolj.

 

Companii cu tradiţie, premiate an de an

 

Potrivit datelor furnizate de CCI Dolj, pe lângă diplomele şi distincţiile obişnuite, unele firme au primit trofee de excelenţă pentru prezenţa în Topul Firmelor timp de mai mulţi ani consecutiv. Anul acesta au fost 33 de firme doljene care au primit trofee pentru o prezenţă în top timp de 10, respectiv de 11 ani consecutiv. De asemenea, au cunoscut succesul pe o perioadă mare de timp şase companii locale prezente în Topul Firmelor timp de 15, respectiv 16 ani consecutiv, în timp ce alte patru companii locale cu o tradiţie evidentă pe piaţă sunt prezente în Top de 20 de ani la rând, ceea ce inseamna o performanta deosebita pentru aceste companii locale.

Catalogul Topul Firmelor pe anul 2017 reuneste toate formele situate pe primele trei locuri, in functie de codul CAEN pe care activeaza.

 

 

Firme aflate în Top timp de 15-20 de ani*

 

Compania     Timp în top

INAS SA        15 ani

MICROCOMPUTER SERVICE SA          15 ani

SOLAREX IMPEX SRL      15 ani

RESTAURANT BACOLUX SRL   15 ani

DISTRIBUTIE ENERGIE OLTENIA S.A.  15 ani

MIL-STAR SRL         16 ani

ASSANI IMP-EXP SRL       20 ani

PROMAT SRL          20 ani

MOVIPLAST SRL    20 ani

DOROS IMPEX SRL           20 ani

*Date furnizate de CCI Dolj

 

ȘTIRI VIDEO GdS