Piaţa smartphone-urilori din România a crescut cu aproximativ 40%

Smartphone (Foto: ZF.ro)
Smartphone (Foto: ZF.ro)


Piaţa de telefoane inteligente din România a crescut cu aproximativ 40%, în primul semestru al anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2017, iar preţul mediu pe care un român l-a plătit pentru un smartphone a depăşit 200 de euro, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat joi, informează Agerpres.

“Consumatorii au început să se orienteze către telefoane cu o valoare mai mare, arătând o preferinţă în achiziţie către flaghship-urile producătorilor. În decizia de achiziţie, consumatorii au fost ajutaţi de ofertele operatorilor, dar şi de promoţiile agresive ale retailerilor, atât offline, cât şi online. Pe lângă schimbarea comportamentului utilizatorilor, evoluţia pieţei de smartphone-uri a fost determinată şi de creşterea consumului la nivel general, dar şi de schimbarea strategiei producătorilor de smartphone-uri care au lansat în piaţă mai multe modele de telefoane din segmentele middle şi high, mutând astfel şi atenţia consumatorilor către aceste categorii de smartphone-uri”, se arată în cercetarea Avenir Telecom. Potrivit sursei citate, preţul mediu al smartphone-urilor vândute în România a depăşit, în primele şase luni din acest an, valoarea de 200 de euro, în creştere cu peste 13% faţă de preţul mediu înregistrat anul trecut.

Totodată, la nivel general, piaţa telefoanelor inteligente din România a înregistrat un salt de circa 40% în intervalul de referinţă.


Cercetarea de specialitate relevă că, în perioada ianuarie – iunie 2018, românii s-au orientat, în achiziţia de smartphone-uri, către telefoane din gamele medie şi de top disponibile în piaţă. Mai mult, aceştia şi-au dorit telefoane cu o durată de viaţă a bateriei din ce în ce mai mare. În acelaşi timp, dezvoltarea pieţei de profil a fost susţinută şi de către operatorii telecom, care au dat posibilitatea utilizatorilor să achiziţioneze smartphone-uri împreună cu internet 4G nelimitat, la preţuri începând chiar şi cu 5 euro/lună. Avenir Telecom este unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane, accesorii de telefoane mobile şi servicii de telecomunicaţii din România şi subsidiara locală a grupului francez Avenir Telecom SA (AVT: PAR), distribuitor de echipamente şi servicii de telecomunicaţii din Europa şi producătorul şi distribuitorul accesoriilor şi telefoanelor Energizer.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 30 august 2018

Actualitate

» Polonia a ajuns principalul furnizor de pantofi al României
» Târgu Jiu: 16 locuri de joacă noi în cartierele şi parcurile din oraş
» Încă două sensuri giratorii la Târgu Jiu
» Gorj: Proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, în care sunt implicaţi 300 de liceeni
» Șase magistrați din Olt, semnatari ai scrisorii de susținere a procurorului general Augustin Lazăr
» Doi bărbați din Olt, de 63 și 86 ani, au murit din cauza virusului West Nile
» BNS: Absorbţia fondurilor europene dedicate pieţei muncii, sistemului educaţional, sprijinirii persoanelor defavorizate, nu constituie o preocupare pentru Guvern
» AIEA: Iranul continuă să îşi respecte angajamentele în cadrul acordului nuclear
» Cineastul Costa Gavras, nevoit să îşi dezmintă propriul deces, la televiziunea publică elenă
» Klemm-scrisoare Giuliani: Politica Guvernului SUA şi a ambasadei este de a nu comenta asupra opiniilor unei persoane private
» Klemm, despre întâlnirea cu Dragnea: Am discutat multe lucruri; s-a pus accent pe relaţia economică
» PNL şi PMP au demarat procedura pentru înfiinţarea unei comisii privind gestionarea pestei porcine
» Mehedinți: Accident rutier soldat cu cinci răniți
» O nouă specie de insectă, descoperită de Societatea Ornitologică Română
» Înțepăturile de țânțari bagă în spital tot mai mulți doljeni. Nouă cazuri internate în ultima săptămână

Publireportaj

» Ion Prioteasa: „Mutăm centrul de greutate al investițiilor Consiliului Județean către infrastructura de transport“
» ANIȘOARA STĂNCULESCU ESTE VICEPREȘEDINTE NAȚIONAL AL ORGANIZAȚIEI DE FEMEI (OFLDE) A ALDE
» Încheiere proiect „Dezvoltarea durabilă a firmei CRISTIANVIG SRL”
» Anunț finalizare implementare proiect POR 2.1A, NORDSERVICE AUTORACING SRL
» Finalizarea proiectului „ ACHIZIȚIE UTILAJE ÎN CADRUL SC TEDINSTAL SRL“
» Festivalul Toamnei, Parada Portului, Dansului Popular și a Tradițiilor Culinare la Cârcea

Dolj

» Cazierele, eliberate şi la secţiile de poliţie din Craiova
» Expertiză la firul ierbii pe „Oblemenco“
» Întreruperi energie electrică de luni
» Bacalaureatul, pe ultima sută de metri
» Marcel Iureș: „Arta trasului de sfori, formidabilă!”
» A „plouat“ cu bani pe Calea București
» Craiova: Mai mulți comercianți de carne, amendați cu peste 96.000 de lei, într-o singură zi
» Craiova: Doi copii au furat două telefonae și stick-uri în valoare de 5.000 de lei, dintr-o mașină  
» Craiova: A furat o tabletă dintr-o mașină și a fost reținut de poliție
» Dolj: Un bărbat și doi minori, cercetați pentru tâlhărie după ce au mers la fuart de baloți
» Craiova: Muzeul Cărții și Exilului Românesc, mai bogat datorită donației făcute de Andrei Șerban
» Certificatele de cazier vor putea fi ridicate de la orice secție de poliție din Craiova

Gorj

» Protest lângă depozitul de cărbune al Carierei Roşia
» Şanse mici de finalizare a lucrărilor la Stadionul Municipal în acest an
» Primăria Rovinari nu poate înfiinţa deocamdată un serviciu propriu de pază
» 16 locuri de joacă noi în cartierele şi parcurile din oraş
» Gorj: Un tânăr de 18 ani, fără permis auto, a furat o maşină şi a intrat cu ea în scara unui bloc

Sport

» Spectacol şi motoare încinse pe Transalpina
» Începe spectacolul pe semicerc
» Filieșenii, după puncte la Pucioasa
» Bon: Ne dorim victoria
» Vă vrem „lei“!
» Handbal (f) / Costin Dumitrescu, Andrea Rădoi și Timea Tătar au prefațat meciul cu Dunărea Brăila

Sanatate

» Colonul iritabil – cauze, simptome, tratament
» Pacienții, tratați cu promisiuni și amânări

Educatie

» Ce amenzi riscă școlile și grădinițele din Dolj în noul an

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Cartofi gratinați cu brocoli
» Bancul zilei

Top