FMI vine la Bucureşti săptămâna viitoare pentru consultările anuale

(Foto: cfnet.ro)


O misiune a FMI se va afla în România în perioada 2-15 martie pentru consultările anuale pe articolul IV, în cadrul cărora este evaluată situaţia economică, a anunţat, vineri, Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria,  scrie Mediafax.

“O misiune a FMI, condusă de Reza Baqir, se va afla la Bucureşti în perioada 2-15 martie pentru evaluarea anuală a economiei României, denumită şi consultarea pe articolul IV. Misiunea FMI se va întâlni cu autorităţile române, dar şi cu reprezentanţi ai partidelor politice, sindicatelor, asociaţiilor mediului de afaceri, reprezentanţi ai mediului academic şi ai băncilor”, a afirmat Tolosa, potrivit unui comunicat al FMI.

La finalul misiunii ar urma să se desfăşoare şi o conferinţă de presă. Consultările anuale privind situaţia economică sunt un mecanism al FMI utilizat în relaţia cu toate statele membre ale Fondului. Precedenta vizită a FMI pentru consultări a avut loc la începutul anului trecut şi a coincis cu o evaluare a acordului stand-by cu România. Misiunea FMI va fi condusă de Reza Baqir, care a preluat mandatul de şef al misiunii pentru România în ianuarie, înlocuind-o în acest post pe Andreea Schaechter. România a avut în derulare, în perioada septembrie 2013 – septembrie 2015 un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri. Scopul înţelegerii a fost de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare. Acordul a fost însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, reprezentând al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009.


Anterior, România a încheiat cu succes două acorduri cu FMI, UE şi Banca Mondială, în valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea, semnat în 2011 şi finalizat în 2013, a avut de asemenea caracter preventiv, autorităţile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziţie de creditorii externi.

 



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 26 februarie 2016

Actualitate

» Final de februarie cu „Prințul Broască“ și „Cântăreții din Bremen“
» Marin Sorescu, omagiat la Tradem
» Moravuri din vremuri trecute
» Carmen de Bizet pe ritmuri de rock
» Radu Chifu, validat cu scandal
» Chinologi din toată Europa la Craiova
» Corpul de control al premierului: S-a raportat că la Spitalul de Pediatrie din Piteşti nu există infecţii nosocomiale, dar nu s-a efectuat nicio analiză
» Zi festivă pentru pompierii doljeni
» Corneliu Gurin demisionează din funcţia de procuror general al Republicii Moldova
» Gregorian Bivolaru a fost prins în Franţa
» Decizia prin care alienarea parentală este o formă de abuz emoţional asupra copilului, publicată în Monitorul Oficial
» Fostul deputat Mihail Boldea, condamnat la şase ani de închisoare cu executare
» “Tren Charter” – un pachet turistic “altfel”
» Senatoarea Doina Tudor, plasată sub control judiciar
» Discovery prezintă în martie documentarul despre tragedia din Colectiv

Dolj

» Săptămâna Bulgariei în Stagiunea „Europa“
» Pacient într-un sistem de sănătate bolnav/ Pacienții cu boli rare luptă cu amorţeala din sistemul medical
» Fructele şi legumele, la control
» Judecătorii de la Tribunalul Dolj se mută într-un sediu nou
» Craiova, gazda Campionatului Mondial de Salvare al Federaţiei Chinologice Internaţionale
» Pompierii doljeni au primit vineri drapelul de luptă
» Întreruperi energie electrică de luni
» Parteneri pentru dezvoltare
» Noul sediu al Tribunalului Dolj a fost inaugurat
» Poliţistul Marian Godină vine la Craiova
» 9 cazuri de gripă în Dolj
» Asociaţia Vasiliada, în finala Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială
» O tânără de 19 ani îşi lansează cartea la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”
» Un poliţist craiovean a restituit un portofel pe care l-a găsit pe stradă

Gorj

» CJ Gorj a aprobat rectificarea de buget
» Controale la magazinele care au practicat vânzări cu preţ redus
» Angajat al Primăriei Dăneşti, reţinut pentru înşelăciune
» Percheziţii la firmele care comercializează piese auto
» Primăria Târgu Jiu, în a doua etapă de reabilitare

Sport

» Trei puncte sau nimic
» SCM organizează colectă pentru handbalista Ada Iliescu
» Crosul îndrăgostiților, duminică, în Parcul Tineretului
» Oradea – Craiova, încă un meci tare din play-off
» „Viperele“ vor punctele de la Târlungeni
» CSO Filiași și ACS Podari găsesc cu greu golul
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate
» Fotbal: Gianni Infantino este noul președinte FIFA
» Fotbal / FIFA: Infantino, în frunte după primul tur
» Fotbal / S-au stabilit meciurile din optimile de finală ale Ligii Europa
» FED Cup: Cele 5.000 de bilete pentru confruntarea România – Germania au fost epuizate în patru ore

Bani & Afaceri

» FMI vine la Bucureşti săptămâna viitoare pentru consultările anuale

Magazin

» A fost depistată variaţia genei care dezvoltă schizofrenia
» Bancul zilei
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită!: Jack Reacher – Un glonţ la ţintă

Top